Anamaria Gavrilă: Vom semna moţiunea de cenzură

A.B.
Politică / 19 februarie

Anamaria Gavrilă: Vom semna moţiunea de cenzură

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a declarat că parlamentarii partidului său vor susţine moţiunea de cenzură pregătită de Opoziţie, însă le-a cerut reprezentanţilor AUR să îşi asume responsabilitatea dacă aceasta va fi respinsă, transmite Agerpres.

"Noi suntem împotriva acestui Guvern, pe care îl considerăm total ilegitim, şi am observat că poate deveni chiar un pericol pentru securitatea naţională, având în vedere declaraţiile, acţiunile şi minciunile domnului Hurezeanu, acţiunile domnului Predoiu şi ale domnului Pavel Popescu, susţinuţi de PNL şi PSD. Aşadar, am primit textul moţiunii de cenzură într-un final şi am dori să îl îmbunătăţim. Primul punct pe care vrem să-l adăugăm se referă la Guvernul Ciolacu, care devine un pericol pentru securitatea naţională, deoarece, prin declaraţiile domnului Hurezeanu, acţiunile domnului Predoiu şi minciunile domnului Pavel Popescu, se poate crea chiar un conflict diplomatic. Ce vrem noi să transmitem guvernului SUA, Administraţiei Trump, este că poporul român nu susţine aceste acţiuni şi declaraţii ale Guvernului şi reprezentanţilor lui", a spus Gavrilă la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că un alt punct pe care POT doreşte să-l introducă în textul moţiunii se referă la ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern pentru organizarea unor alegeri noi, pe care POT le consideră "total ilegitime".

"La fel, îi considerăm ilegitimi pe toţi candidaţii noi care vor să se înscrie în această cursă. Poporul român deja a decis, zarurile au fost aruncate, singurii candidaţi legitimi sunt doamna Elena Lasconi şi câştigătorul turului întâi, Călin Georgescu. Aşadar, orice candidat nou care se înscrie în această cursă este încă o sfidare la adresa poporului român, fiecare candidat de acest gen ne spune nouă, poporului român, că nu am votat corect şi vin ei să ne arate că trebuie să votăm altfel", a afirmat Anamaria Gavrilă.

Ea a subliniat că membrii POT nu sunt complet convinşi că moţiunea de cenzură ar trebui iniţiată acum.

"Dacă moţiunea nu trece, pierdem ocazia ca, atunci când avem un preşedinte nou, să formăm un guvern care să se alinieze şi să se coordoneze cu noul preşedinte. Aşadar, AUR trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru această moţiune de cenzură. Ei au acceptat acum modificările noastre şi noi vom semna această moţiune, dar AUR trebuie să îşi asume dacă această moţiune nu va trece. Atunci când iniţiezi o acţiune în Parlament, trebuie să îţi şi asumi consecinţele. Consecinţele sunt că, dacă această moţiune nu va trece, noi nu vom putea depune o altă moţiune de cenzură pentru un alt guvern până la mijlocul lui septembrie", a declarat Anamaria Gavrilă.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Dna Gavrila, sora ce face?

    Securisti din partid? Toti sunt bine?

    1. ...

      Securiștii cu 2 de "i"...deci tu analfabet pui întrebări...ăștia ca tine n-ar trebui sa aibă drept la vot!

    iar astia cu "noi poporul roman", cat are pot? 6%?

    1. 5%

      0zero!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb