Angajamentele "să se facă totul"

În retorica socialistă, dar prea des şi în limbajul multor capitalişti cu buzunarele pline, afirmaţia "să se facă totul" are un loc aparte. Pentru naivi, ea înseamnă o asigurare că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a evita (sau elimina, după caz) o situaţie negativă. Pentru cei avizaţi însă, impersonalul exprimării arată că nimeni, în realitate, nu va face nimic (sau oricum în varianta opti­mistă, nu va face mare lucru). Este o lege clară a managementului performant: dacă doreşti un rezultat concret, trebuie să stabileşti un responsabil, un termen limită pentru implementarea măsurii şi criterii foarte precise de evaluare a performanţei acţiunii respective. Or, "să se facă totul" nu are nici măcar unul dintre aceste elemente...

Din păcate, cam acesta este, rezumat în câteva cuvinte, stilul în care acţionează în faţa crizei financiare şi economice actuale majoritatea liderilor din Europa şi nu numai. Cu toţii par a evita răspunderea directă privind îngroparea (sau salvarea, tot mai improbabilă) a monedei unice şi a zonei euro sau chiar a construcţiei UE.

Doar Germania prin cancelarul său Angela Merkel înlocuieşte pe "să se facă" cu "vom face", încercând să atragă în acest "vom" Franţa şi alte state europene. Ultimele decizii la nivelul Miniştrilor de Finanţe şi liderilor din UE au părut să expliciteze în oarecare măsură şi sintagma "totul" printr-un număr de măsuri clare care vizează fondul de stabilitate, capitalizarea băncilor şi restructurarea datoriei Greciei. Cu toate acestea, la numai câteva zile după aparenta concluzie pozitivă la care s-a ajuns în urma summitului, primul-ministru al Greciei cere un referendum prin care măsurile de austeritate şi planul de salvare să aibă girul populaţiei. Un joc riscant, totuşi explicabil prin aceea că o masă de oameni nemulţumiţi (şi care nu au fost consultaţi în niciun fel) este greu de crezut că vor accepta cu seninătate un plan care înseamnă reducerea nivelului lor de trai şi mai mult, pentru o perioadă de timp necunoscută...

La nivelul FMI, politica lui "să se facă totul" se traduce prin impunerea lansării unei bănci-punte, specializată în "falimentul controlat" al băncilor cu probleme. Această instituţie-instrument financiar a fost inventată în SUA (ca majoritatea inovaţiilor financiare din ultimul secol) şi aplicată la oricine se poate şi beneficiază de "consultanţă" FMI.

În mod evident, guvernul SUA îşi poate permite - de fapt nu îşi mai poa­te permite de mult timp conform standardelor şi indicatorilor financiari de prudenţialitate, dar totuşi continuă să o facă - să finanţeze o instituţie care să preia şi să lichideze băncile cu probleme din sistem. Mai mult, este cert că americanii pot găsi oricând şi profesioniştii care să conducă această instituţie în mod eficient. În cazul României, este îndoielnic faptul că guvernul român are resursele financiare pentru a capitaliza o instituţie financiară autohtonă doar pentru salvarea controlată a sucursalelor băncilor străine prezente în ţara noastră, dacă şi când un asemenea eveniment se va produce. Dacă noua bancă-punte va fi în situaţia de a lichida o bancă mare din sistem, probabil că tot Fondul de Garantare a Depozitelor va fi cel care va trebui să intre în joc, mai devreme sau mai târziu... şi probabil că tot dintre personalităţile din cadrul BNR se va alege managementul aces­tei instituţii nou-create.

Aşadar, vom putea bifa că "am făcut totul" pentru asigurarea unei stabilităţi şi mai mari în domeniul financiar în România, probabil cu bani împrumutaţi de la organismele internaţionale în acest scop. Cu toate aces­tea, nimic fundamental nu se va schimba în sistemul financiar bancar din ţara noastră, decât poate libertatea mai mare a BNR de a interveni din timp în cazul băncilor cu probleme din sistem. O nouă măsură suficient de ambiguă, care nu face altceva decât să alimenteze speculaţiile cum că unele bănci prezente în Ro­mâ­nia sunt prea aproape de marginea prăpastiei şi nu au plasa de siguranţă (deşi în mod oficial indicatorii de lichiditate şi solvabilitate ai băncilor sunt excelenţi, mult peste valorile minime cerute conform Basel II).