ANPC a pierdut două procese colective cu Bancpost şi unul cu OTP Bank

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 mai 2016

ANPC a pierdut două procese colective cu Bancpost şi unul cu OTP Bank

Deciziile nu sunt definitive, iar Autoritatea va depune Apel

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a pierdut două procese colective pe care le înaintase în instanţă împotriva Bancpost şi unul pe care îl are cu OTP Bank.

Potrivit reprezentanţilor Bancpost, una dintre cele două acţiuni ANPC a fost respinsă la data de 11 aprilie 2016 de Tribunalului Bucureşti, în timp ce a doua hotărâre a fost promunţată de aceeaşi instanţă în 28 aprilie. În acest caz, Autoritatea a solicitat modificarea contractelor Bancpost aflate în curs de executare, "prin eliminarea clauzelor pretins abuzive privind dobânda, comisionul de analiză şi rambursarea în aceeaşi monedă a creditului acordat în CHF", după cum ne-au spus reprezentanţii Bancpost.

Ambele dosare au ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

ANPC a pierdut şi în faţa OTP Bank, într-un proces colectiv pe clauze abuzive, după ce, la începutul anului, a câştigat definitiv într-un alt proces de tip class action cu aceeaşi bancă.

Deciziile pot fi atacate cu Apel în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind pronunţate în primă instanţă. Hotărârile instanţelor de judecată nu au fost comunicate părţilor, conform surselor citate.

Reprezentanţii ANPC ne-au spus că Autoritatea intenţionează să depună apel în procesele cu băncile pierdute pe fond.

Autoritatea a mai câştigat, în primă instanţă, procese cu efect erga omnes cu Banca Românească şi Alpha Bank şi a pierdut un litigiu cu Credit Europe Bank IFN.

ANPC are pe rolul instanţelor câteva zeci de procese colective cu bănci precum Volksbank, Credit Europe Bank, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, BCR, ING Bank, BCR Banca pentru Locuinţe.

În cazurile în care ANPC câştigă definit procese de tip class action, băncile sunt obligate să elimine clauzele declarate abuzive de către instanţă din toate contractele de credit similare cu cele judecate în justiţie.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Anpc-ule te inteleg ca e frustrant sa te lupti cu "profesionisti" une dintre ele ruine Volksbank, tu pe cativa lei ei pe multi bani.

    Te ajut eu putin: 

    BANCPOST, C-348/14, Tribunalul  

    European, proces castigat pe clauze abuzive la for Euopean e caracter de Lege in tara, trebuie sa te asiguri ca Bancpost elimina "clauzele abuzive " din toate contractele. Nu mai trebuie sa iti pierzi timpul, nervi cu Bancpost, a facut altcineva in locul tau. 

    OTP nu este castigat de cineva din tara doar din Ungaria, deci ai model, C-26/13(tasteaza pe google). 

    Cu celelalte procese le cauti pe Tribunslul European , iti da mura-n gura, doar trebuie sa te prezinzi la procese si sa arati precedentul.

    Se vede influenta revomandari Fmi ? 

    1. iar aberezi

      eu pun pariu ca nu intelege nimic din procesele pe care le indica

      Nu sunt avocat de profesie.

    Traiasca bancile. E timpul sa stalciti populismul comunistoid al maselor flamande si analfabete.

    Îi tare în filozofare- turboturuie-în final

    externalizează atribuțiile (de la TVr ) !!! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb