ANPC verifică furnizarea energiei termice: amenzi de 890.000 lei şi zeci de abateri

M.P.
Miscellanea / 14 februarie

ANPC verifică furnizarea energiei termice: amenzi de 890.000 lei şi zeci de abateri

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început la 11 februarie 2025 o serie de acţiuni de verificare la nivel naţional privind furnizarea energiei termice, ca parte a unui control tematic, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Acţiunile sunt coordonate de Preşedintele ANPC, Cristian Victor Popescu Piedone, şi vizează toţi operatorii economici din toate judeţele şi sectoarele Municipiului Bucureşti.

Până acum, au fost verificaţi 79 de operatori, dintre care 61 au avut abateri, iar 30 de operatori au fost solicitaţi să remedieze deficienţele.

S-au aplicat sancţiuni, incluzând 60 de amenzi contravenţionale în valoare de 890.000 lei şi 17 avertismente.

De asemenea, au fost efectuate verificări ale contractelor şi serviciilor, iar principalele nereguli identificate includ neasigurarea temperaturii minime prevăzute în legislaţie şi contracte, probleme la sistemele de distribuţie a agentului termic, precum şi lipsa notificărilor privind modificarea tarifelor, se mai precizează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In Bucuresti vin facturi grosolan de mari desi caloriferele sunt abia dezmortite iar apa calda curge din an in Paste...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb