Conducerea "Antibiotice" Iaşi (ATB) a propus distribuirea unor dividende de 13,95 milioane de lei, din profitul de 27,17 milioane de lei, de anul trecut, potrivit convocatorului transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Acţionarii ATB au fost convocaţi, pe 18 aprilie, la Adunarea generală de bilanţ, unde urmează să aprobe şi bugetul pentru acest an.
Potrivit propunerii conducerii, acţionarului majoritar - statul român, ar urma să primească dividende de 7,39 milioane de lei, în timp ce va ţine 13,22 milioane de lei ca surse proprii de finanţare şi alte repartizări din profit prevăzute de lege.
Astfel, valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,0207 lei/unitate.
De asemenea, acţionarii vor mai hotărî, la AGA, asupra prelungirii cu 12 luni a valabilităţii plafonului multiprodus multivalută în sumă de 60 milioane de lei, contractat de la EximBank, a valabilităţii garanţiei de stat în valoare de 10 milioane de lei aferentă.
Producătorul farmaceutic ieşean Antibiotice SA a încheiat anul 2015 cu un profit brut de 32.047.535 lei, cu 23% mai mare decât valoarea de 26.112.000 lei, bugetată la acest capitol, conform rezultatelor financiare preliminate remise Bursei de Valori Bucureşti.
De asemenea, veniturile din vânzări s-au ridicat la 330.087.508 lei, sumă superioară celei bugetate, de 326.148.000 lei.
Principalul acţionar al companiei farmaceutice ieşene este Ministerul Sănătăţii, cu 53,0173% din acţiuni. La data de 31 decembrie 2015, diferenţa de titluri era deţinută de SIF Oltenia (13,5229%) şi de alţi acţionari (33,4598%).