Antonescu: "Este ridicol ca preşedintele unei ţări să ducă grija unui partid"

F.A.
Politică / 29 septembrie 2013

Liderul PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL, a apreciat astăzi, la Piteşti, ca fiind "ridicolă" o afirmaţie a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la faptul că PSD va avea propriul candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale, potrivit surselor de presă.

Acesta susţine că ar fi "anormal şi nedemocratic" ca cel mai mare partid din România să nu aibă un candidat.

"Este ridicol ca preşedintele unei ţări (...) să ducă grija unui partid, că are sau nu candidat, nemaivorbind de faptul că ştim sentimentele, istoriile, dosarele dintre domnul Băsescu şi PSD", a declarat Crin Antonescu.

Liderul liberalilor a adăugat că, în opinia sa, afirmaţiile preşedintelui Băsescu fac parte dintr-o campanie mai amplă dusă de adversarii USL, pentru a crea artificial conflicte în interiorul uniunii.

"Acesta este laitmotivul din data de 10 decembrie 2012 al unei întregi propagande. Noi, în USL, avem obligaţia să facem lucruri (...) pe guvernare, pe administraţie, avem puterea, avem răspundere, avem obligaţii. Dânşii ce să facă? Asta au de făcut, poartă ba grija PNL-ului, că, vezi doamne, a fost înghiţit de PSD, că nu mai e aşa de dreapta, ba au altă grijă, a PSD-ului, de la o vreme. Cum se poate ca un partid atât de mare şi frumos să nu aibă el candidat la preşedinţie? Ridicol, deci declaraţiile de genul ăsta chiar sunt ridicole. Că vin de la Băsescu sau vin de la Geoană, cam acelaşi lucru", a afirmat Crin Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că PSD va avea propriul candidat la preşedinţie şi că dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu "unul dintre ei va fi în turul doi", fără a fi ales în final.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb