Anul acesta, la Galeria Foto-Art din Oradea se vor vernisa 25 expoziţii

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 14 ianuarie 2005

Clubul Fotografic "Nufărul" Oradea va organiza, în anul 2005, nu mai puţin de 24 de expoziţii foto, vernisate în Galeria Foto-Art din centrul municipiului, cu participarea unor artişti din România, dar şi din alte 16 ţări ale lumii, continuînd astfel o activitate de peste 25 de ani. Potrivit directorului clubului, Toth Ştefan, activitatea începe cu mutarea sediului de pe strada Cuza Vodă, într-un spaţiu mult mai potrivit din pasajul Vulturul Negru. "În noul sediu se vor întruni condiţii mult mai bune pentru creaţie, folosind lumina naturală. Vom amenaja acolo o sală de şedinţe corespunzătoare, un laborator foto, precum şi o bibliotecă, ceea ce, credem noi, va fi unic în România", spune Toth. Programul expoziţional al Galeriei Foto Art, ca manifestare distinctă, se va baza pe un ciclu de expoziţii, în care va predomina calitatea lucrărilor expuse. "Datorită solicitarilor venite din partea unor artişti fotografi din întreaga lume, conducerea clubului a fost nevoită să reducă termenul de derulare a expoziţiilor, de la trei săptămîni la două, ceea ce va necesita un efort organizatoric extraordinar şi o susţinere financiară pe măsură", a precizat directorul Toth. Unul dintre cele mai importante proiecte expoziţionale este organizarea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, a celei de-a II-a ediţii a Salonului Internaţional al Artiştilor Fotografi Români de pretutindeni. Vernisajul va avea loc pe 21 mai, Ziua Culturii Mondiale, prilej cu care se va edita un catalog de nivel internaţional. Pentru realizarea acestei acţiuni, organizatorii au primit sprijin din partea Ministerului Afacerilor Externe - Direcţia relaţiilor culturale. În vederea unei mai bune colaborări româno-maghiare, în 14 octombrie 2005, se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Salonului Artiştilor Fotografi, din Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar. Expoziţia va fi precedată de două tabere de creaţie, organizate în cele două judeţe. În luna decembrie, pe simezele Galeriei Foto Art, se vor reuni lucrările Salonului Naţional "Via, vinul şi bucuria de a trăi...", ajuns la cea de-a V-a ediţie. Expoziţia itinerantă "Paşi în lumină", care cuprinde lucrările membrilor Clubului Fotografic "Nufărul", urmează să fie deschisă, în acest an, în mai multe ţări ale lumii.

Mai multe expoziţii personale ale artiştilor consacraţi din cadrul clubului, precum Constantin Dancoglu, Vasile Venig, Eugen Mihai şi Ştefan Toth, vor fi vernisate în oraşe din România, Ucraina, India, Turcia şi Germania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb