ANUL INVESTIŢIONAL 2016 TERAPLAST, plus de peste 220%, în 2015

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 martie 2016

TERAPLAST, plus de peste 220%, în 2015

"Teraplast" Bistriţa (TRP) a fost un alt performer al anului 2015, aducând un randament de peste 220%, pe fondul unor rezultate financiare solide, determinate de o creştere a vânzărilor în sectorul construcţiilor, este de părere Florin Munteanu, trader "Intercapital Invest".

Profitul în anul analizat a fost de peste 28 milioane lei, în creştere cu 200% faţă de anul 2014.

"De asemenea, Teraplast a aprobat un program de răscumpărare a unui număr de maxim 2 milioane de acţiuni, la un preţ minim egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 1 leu/acţiune şi o redistribuire a profiturilor cumulate din 2014 şi 2015, sub forma acţiunilor gratuite la o rată de alocare de 30,72%", a mai precizat brokerul citat, adăugând: "Sectorul construcţiilor este într-o dinamică pozitivă în ultimii ani, fapt care mă determină să cred că şi în acest an Teraplast va avea rezultate pozitive şi o evoluţie bună. Nu mă aştept însă la aceleaşi randamente ca în 2015, ci la o creştere treptată, cu avansuri mult mai mici".

Compania Teraplast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre cei mai importanţi producători români de materiale pentru construcţii, instalaţii şi amenajări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

Portofoliul de produse al firmei este structurat pe trei linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie şi Granule.

Profitul net preliminar al Grupului Teraplast s-a cifrat la 40,71 milioane lei, anul trecut, faţă de 15,96 milioane lei, valoarea obţinută în 2014, potrivit unui comunicat al companiei. Evoluţia profitului net la nivel consolidat a fost susţinută în principal de îmbunătăţirea semnificativă a performanţei operaţionale, Grupul Teraplast realizând în 2015 un profit operaţional în valoare de aproape 46,29 milioane de lei, faţă de 17,78 milioane lei în perioada similară din 2014. Din valoarea realizată din activitatea operaţională, aproximativ 0,5 milioane lei reprezintă venituri din tranzacţii nerecurente. Profitul net a fost, de asemenea, susţinut de îmbunătăţirea rezultatului financiar, că urmare a veniturilor obţinute din dividende. În 2015, Teraplast a încasat dividende în valoare de 5,49 milioane lei de la Plastsistem, Politub şi Certînd, că urmare a repartizării profitului aferent anului 2014.

Cifra de afaceri consolidată a Grupului Teraplast a înregistrat o creştere de 19,46% în 2015, până la valoarea de 393,61 milioane lei.

Grupul Teraplast a realizat în 2015 investiţii totale în valoare de 16,39 milioane lei, cea mai mare parte a acestor sume fiind orientate înspre achiziţia de echipamente.

În prezent compania activează în Parcul Industrial Teraplast, cu o suprafaţă de peste 20 de hectare, situat în extravilanul municipiului Bistriţa.

Din anul 2008, compania este listată la Bursă de Valori Bucureşti, sub simbol TRP.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dorel Goia, cu 46,77% din acţiuni, fondul KJK are o deţinere de 10%, iar titluri reprezentând 43,18% din numărul total de acţiuni sunt deţinute de alţi investitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb