Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) propune Guvernului ţării noastre privatizarea companiilor energetice, în particular în cazul Transgaz, prin majorare de capital şi prin vânzarea pe Bursă a unui pachet de acţiuni noi, chiar într-un procent de 15%, şi nu prin vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile companiei, se precizează într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii AOAR precizează că nu inţeleg strategia adoptată de Ministerul Economiei prin care, pe de o parte, se prevede participarea Transgaz la proiectul Nabucco într-un procent de 10-20 % din valoarea proiectului, iar, pe de altă parte, se prevede vinderea pe Bursă a unui pachet de acţiuni de 15%, "banii obţinuţi urmând a fi utilizaţi pentru acoperirea unor cheltuieli bugetare ce nu contribuie practic cu nimic la creşterea economică".
AOAR reaminteşte că, în cazul Transelectrica, după vânzarea pachetului de acţiuni, în 2012, societatea a fost trimisă să se împrumute la bănci pentru a-şi acoperi necesarul de resurse financiare destinat achitării în termen a valorii certificatelor verzi solicitate de companiile producătoare de energie regenerabilă, în principal energie eoliană.
"Mai mult, investiţiile necesare acestei companii nu pot fi realizate tot din lipsă de resurse financiare, compania ajungându-se în situaţia uimitoare în care compania solicită Guvernului să i se aloce şi ei măcar 1 certificat verde ca sursă de finanţare. Situaţia de la Transelectrica este pe cale a se repeta, la Transgaz, unde în plus, prin procentul de 30% din acţiuni (15% acţiuni sunt deja în proprietatea Fondului Proprietatea) ce va fi deţinut de acţionari privaţi, orice viitoare mărire de capital urmând să devină practic imposibilă", mai susţin reprezentanţii asociaţiei.
AOAR cere Parlamentului şi Guvernului ţării noastre să ia deciziile ce se impun "pentru a elimina imprevizibilul, arbitrarul şi interesul îngust a unor investitori speculativi, de conjunctură, în favoarea unei strategii ferme, nemodificabile pe un interval de 10-15 ani, în care să fie definite şi obiectivele energetice sectoriale, inclusiv cele legate de biomasă, gaze de şist, ape geotermale".