AP acuză PSD de blocarea retrocedării pădurilor

A.T.
Ziarul BURSA #Politică / 23 ianuarie 2004

Vasile Lupu, prim-vicepreşedinte al Acţiunii Populare (AP), a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, două cazuri în care partidul de guvernămînt a blocat retrocedarea pădurilor prin abuzuri ale justiţiei. Domnia sa a comentat situaţia primarului independent Ioan Pop din comuna Deseşti, judeţul Maramureş, care a reuşit să obţină dreptul de proprietate a comunei asupra a 1.602 ha de pădure. Vasile Lupu susţine că Procurorul General, Tănase Joiţa, a introdus recurs în anulare la această hotărîre irevocabilă şi definitivă şi a obţinut renaţionalizarea Pădurii Deseştilor. Potrivit prim-vicepreşedintelui AP, Ioan Pop a fost suspendat în mod nejustificat de Prefectul de Maramureş, iar dosarul retrocedării pădurii va ajunge pînă la Curtea de la Strasbourg.

Al doilea caz prezentat de AP vizează retrocedarea a 42.000 ha pădure din judeţul Bistriţa-Năsăud. Domnul Lupu a spus că aceste terenuri au fost restituite locuitorilor a 17 comune din judeţ de Comisia Judeţeană Suceava. Liderul AP a mai declarat: "În urma unei partide de vînătoare a lui Adrian Năstase în aceste păduri, acesta a fost convins că autonomia financiară a primăriilor care exploatează terenurile în cauză va deveni un pericol pentru stabilitatea PSD în zonă. Atunci premierul a inserat într-o hotărîre de guvern un articol care prevede retrocedarea, în cote egale, între grăniceri şi comune, a terenurilor ce provin din fostele păduri grănicereşti. În acest mod, bistriţenii au fost privaţi de jumătate din pădurile ce li se cuvin".

Vasile Lupu a subliniat că, în ciuda deciziilor Curţii de Apel Suceava în favoarea comunelor bistriţene, prefectul judeţului a atribuit jumătate din pădurile grănicereşti primăriilor sucevene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb