APIA plăteşte peste 17 milioane de lei pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

F.D.
Miscellanea / 31 mai 2022

APIA plăteşte peste 17 milioane de lei pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

Peste 17 milioane lei vor ajunge la beneficiarii care au accesat schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, informează astăzi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit Agerpres.

Plata ajutorului de stat se referă la solicitările efectuate prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie şi/sau trimestrul I al anului 2022, în funcţie de opţiunea asociaţiilor exprimată în cererea iniţială.

Conform APIA, suma autorizată la plată este în valoare de 17.001.773,83 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanţii care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb