Prin intermediul aplicaţiilor de ride sharing, de rezervări de zboruri, hoteluri sau maşini, planificarea unei vacanţe devine mai simplă şi mai uşoară. Dacă unele dintre acestea au devenit arhicunoscute şi sunt folosite de milioane de călători din întreaga lume, există şi aplicaţii, mai puţin populare, încă, dar care pot fi de ajutor în organizarea călătoriilor.
Motorul de călătorie momondo.ro a făcut o listă cu aplicaţii mai puţin cunoscute care pot face vacanţa mai comodă sau mai eficientă, după caz.
Astfel, cei care îşi petrec vacanţa într-un stat din Uniunea Europeană care a aderat la zona Euro sunt deja obişnuiţi să evalueze preţurile direct în moneda locală. Pentru restul destinaţiilor, însă, procesul poate deveni mai dificil. Ei pot folosi aplicaţia XE, care permite selectarea mai multor monezi şi echivalează valoarea introdusă cu cea corespunzătoare fiecărei ţări.
Totodată, numărul celor care călătoresc în mai multe oraşe în timpul unei vacanţe a crescut mult în ultimii ani, dar cei care fac asta se lovesc de o problemă destul de inconfortabilă: căratul bagajelor. Folositor atât pentru cei care călătoresc doar cu rucsacul, cât şi pentru cei care nu au putut evita trolerul, Luggage Hero face legătura dintre turişti şi proprietari de restaurante, cafenele, hosteluri sau alte spaţii verificate pentru găzduirea propice a bagajelor. Site-ul permite găsirea celei mai apropiate locaţii disponibile şi taxează depozitarea în funcţie de numărul de ore folosit, dar nu mai mult de 8 /zi. Explorarea oraşului va deveni mult mai confortabilă, fără să fie nevoie de drumuri în plus către gări sau autogări centrale.
Călătoriile din afara ţării vin la pachet şi cu un cost suplimentar pentru datele mobile folosite pentru social media sau pentru organizarea unui traseu. Utilizatorii aplicaţiei Wi-fi Space reuşesc să reducă acest cost prin folosirea reţelelor Wi-Fi disponibile din apropiere. Sunt incluse atât reţele publice cât şi puncte de acces ale restaurantelor sau hotelurilor care au fost înregistrate de alţi utilizatori.
Pe lângă inspiraţia privind alegerea restaurantelor din zonă, aplicaţia OpenTable permite rezervarea locurilor în locaţia dorită, alegând ora şi numărul de persoane care vor servi masa.
Happycow, este o altă aplicaţie utilă, mai ales pentru vegetarieni sau cei care au alte tipuri de restricţii alimentare. Aceasta îi ajută să descopere restaurantele adecvate preferinţelor lor din oraşul pe care îl vizitează.
Călătorii cu experienţă au învăţat să anticipeze întârzierile avioanelor cu care călătoresc în funcţie de cursele anterioare ale aeronavei. Flight Radar 24 afişează toate cursele comerciale aeriene în timp real şi ajută în localizarea aeronavelor şi la estimarea timpului necesar pentru aterizarea în aeroportul destinat.
Timpul petrecut în aeroport poate fi foarte obositor, atât pentru călătorii care au o escală cu un timp insuficient pentru vizitarea oraşului, cât şi pentru cei care au întârzieri ale curselor. Aplicaţia Lounge Buddy ajută utilizatorii să găsească zonele de lounge şi afişează tarifele de acces, făcând aşteptarea mai comodă sau mai eficientă.
Urgenţele necesită atenţie imediată, dar totul se poate relaxa după găsirea locului potrivit. Aplicaţia Where is Public Toilet ghidează utilizatorii către cele mai apropiate toalete publice, ajutându-i să nu mai piardă timpul cerând indicaţii inconfortabile localnicilor (uneori prea puţin informaţi).
O parte importantă a oricărei călătorii este interacţiunea cu localnicii, pentru a cunoaşte cât mai bine cultura locului vizitat. Pentru a contribui la acest lucru, Meetup aduce împreună oameni cu interese diverse şi îi ajută să organizeze întâlniri tematice pentru a schimba idei sau pur şi simplu pentru a petrece un timp de calitate.
Cei care aleg să petreacă o noapte în afara oraşului şi au suficient noroc să se bucure de un cer senin, pot identifica stelele şi constelaţiile pe care le admiră, pur şi simplu îndreptând camera telefonului către ele. Aplicaţia Star Walk 2 ajută la identificarea precisă a poziţiilor şi numelor corpurilor respective.