Aproape 100.000 de investitori pariază pe fonduri monetare

IZABELA SÂRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 august 2010

Mirajul randamentelor de până la trei cifre oferite de fondurile de acţiuni în 2009 i-a lăsat rece pe mulţi dintre investitori, aceştia preferând în continuare plasamentele neriscante în fonduri monetare şi de obligaţiuni.

Astfel, potrivit datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF), fondurile monetare, care au un grad scăzut de risc, au atras cei mai mulţi bani de la investitori luna trecută, în condiţiile în care subscrierile nete au ajuns la 21,1 milioane de lei. La polul opus s-au aflat fondurile diversificate, de unde inves-titorii au retras 6,3 milioane de lei.

Numărul investitorilor în fondurile deschise a depăşit luna trecută pragul istoric de 200.000, circa jumătate dintre investitori provenind de la fondurile monetare. Ca o comparaţie, în fondurile închise de investiţii aveau plasamente 91.564 investitori.

Doar două fonduri au reuşit să atragă, luna trecută, sume mai mari de 10 milioane de lei, printre care şi unul monetar. Astfel, Fondul Raiffei-sen Monetar, administrat de Raiffeisen Asset Management, a strâns luna trecută 27,3 milioane de lei de la investitori.

Raiffeisen Monetar are active nete în valoare de 923,3 milioane de lei, fiind al doilea fond ca mărime din piaţă, după BCR Monetar. Cele două fonduri au, cumulat, aproape 80.000 de investitori.

Chiar dacă fondurile monetare investesc preponderent în depozite bancare, sumele plasate în fonduri nu sunt garantate, spre deosebire de sumele plasate în depozitele bancare, care sunt garantate în limita unui plafon de 50.000 euro.

Un alt fond care a avut subscrieri nete de peste zece milioane de lei în iulie este Raiffeisen Euro Plus, administrat tot de Raiffeisen Asset Management, fiind urmat de BRD Euro Fond, administrat de BRD Asset Management, care a avut subscrieri nete în valoare de 2,3 milioane de lei, potrivit datelor AAF. Cele două fonduri cu plasamente în moneda euro au intrat în atenţia investitorilor odată cu deprecierea puternică suferită de leu de la începutul acestui an.

Valoarea subscrierilor nete în fondurile de investiţii a ajuns la finele lunii iulie la 39 milioane de lei, "pe fondul unor răscumpărări mai mari", potrivit datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Eugen Voicu, şeful Aviva Investors România, ne-a spus că, în cazul companiei pe care o conduce, creşterea activelor aflate în administrare a fost, până acum, de peste 30%.

"Anul 2010 a continuat trendul pozitiv din anul precedent şi cred că există şanse reale să asistăm la o dublare a activelor aflate în administrare până la sfârşitul anului, iar estimarea mai modestă depăşeşte procentul de 70%", ne-a explicat domnul Voicu.

Valoarea totală a activelor fondurilor deschise de investiţii a ajuns la finele lunii iulie la 4,79 miliarde de lei, în creştere uşoară faţă de luna anterioară, când activele fondurilor ajungeau la 4,67 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb