Aproximativ 100 de companii vor participa la târgul "Next Season"

F.A.
Companii / 2 septembrie 2013

Aproximativ 100 de companii, din ţara naostră şi din străinătate, se vor reuni, în perioada 3-6 septembrie, la "Next Season", Târgul Internaţional de Încălţăminte, Confecţii şi Accesorii, potrivit unui comunicat de presă.

Aflat la cea de a noua ediţie, "Next Season" este evenimentul de referinţă al pieţei de profil, organizat de patronatul Sfera Factor. Manifestarea expoziţională bianuală se va derula, în această toamnă, sub înaltul patronaj al Ministerului Economiei.

Angela Vasiliu Dimitriu, preşedintele Sfera Factor, a declarat: "Sfera Factor, o asociaţie patronală tânără dar cu oameni entuziaşti şi cu mare experienţă, şi-a fixat şi implementat un plan de acţiune care a coincis în multe puncte cu preocupările Ministerului Economiei, de a oferi sprijin exportatorilor de încălţăminte şi marochinărie. Aceasta industrie are o orientare puternică spre export, valoarea acestora, din 2012, de aproximativ 1,5 miliarde euro, urmând a fi depăşită cu peste 5% în 2013".

"Ministerul Economiei îşi doreşte ca România să fie asociată ţărilor cu tradiţie în lumea modei şi a creaţiei. De accea, s-a alăturat efortului Sfera Factor de a transforma Târgul internţional de contractări într-unul regional care să rivalizeze cu marile evenimente similare din capitalele ţărilor europene", se mai arată în comunicat.

"Industria de încălţăminte şi marochinărie acoperă 3,2% din exportul României şi a angajat, în anul 2012, mai mult de 4% din numărul total al salariaţilor din industrie. Sunt cifre semnificative având în vedere specificul unei activităţi care operează cu volume mari dar cu valori relativ mici. În lipsa unei pieţe interne cu potenţial de consum ridicat, dar şi din cauza unei concurenţe puternice, companiile autohtone trebuie să se orienteze şi mai mult către export", a afirmat Adrian Ciocănea, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Târgul "Next Season", eveniment internaţional dedicat contractării este deschis şi publicului. Pe o suprafaţă de aproximativ 1000 mp vor fi amenajate aproape 50 de standuri. Spaţiul expoziţional mai cuprinde şi săli de conferinţe şi seminarii.

Sfera Factor înglobează 70% din producţia şi peste 90% din exporturile româneşti de încălţăminte, confecţii şi accesorii. Asociaţia patronală este membră a Confederaţiei Europene a Producătorilor de Încălţăminte (CEC).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb