"Ar fi o eroare să se acrediteze ideea că inteligenţa artificială poate să înlocuiească mintea omului"

Daria Niculcea: Care sunt, în momentul de faţă, cele mai importante teme de drept bancar care implică atât băncile, cât şi consumatorii?

Valeriu Stoica: În primul rând nu văd o disjuncţie între dreptul civil şi dreptul bancar. Eu cred că dreptul bancar, în cea mai mare parte a lui, este - ca să nu zic drept civil - drept privat. Fără îndoială că există o parte de reglementare care trece dincolo de sfera dreptului privat, dar până la urmă, cele mai multe operaţiuni bancare sunt operaţiuni contractuale şi, ca urmare, fundamentul activităţii bancare este contractul. Sunt două zone care implică băncile şi consumatorii. Este vorba despre creditul ipotecar, pe de-o parte, iar pe de altă parte este creditul de consum. Volumul acestor activităţi este partea substanţială din tot ceea ce fac băncile şi sursa de venituri pentru bănci provine, în foarte mare parte, din această zonă. Sunt şi creditele care se dau pentru societăţi comerciale şi nu pot fi ignorate sub aspectul aportului lor la beneficiile pe care băncile le obţin. Însă, creditul ipotecar şi cel de consum înseamnă şi implicarea consumatorilor, pentru că ei sunt beneficiarii, iar litigiile se găsesc exact în zona celor două activităţi principale, a creditului ipotecar şi a celui de consum. Care este sursa litigiului? Imposibilitatea temporară sau uneori definitivă a consumatorilor de a restitui aceste credite. Unele litigii sunt iniţiate de bănci, altele de consumatori. În ambele cazuri, volumul acestor litigii perturbă buna desfăşurare a activităţii bancare pe de-o parte, iar pe de altă parte perturbă viaţa normală a oamenilor.

Cei care se împrumută, în momentul în care nu mai pot să restituie, fără îndoială că se află într-o perioadă de criză, iar crizele uneori sunt de durată, severe şi generează nu doar imposibilitatea temporară de a restitui împrumuturile, ci poate fi o stare definitivă. Este firesc ca societatea românească, Banca Naţională şi băncile comerciale să fie preocupate de impactul negtiv al acestor situaţii de criză. Nu trebuie evitate creditele, trebuie măsurată necesitatea creditului, dimensiunea acestuia, posibilitatea de restituire, iar asta presupune o bună analiză, atât din partea băncilor, cât şi din partea celor care se împrumută.

Daria Niculcea: Încă sunt multe procese pe rol între consumatori şi bănci. Ce ar putea să ducă la stingerea acestor litigii?

Valeriu Stoica: Se spune în medicină că profilaxia este mai bună decât terapia. Când litigiile au început, înseamnă că este nevoie de terapie, boala s-a declanşat şi, ca să limităm numărul litigiilor în această zonă, ar fi nevoie de mai multă profilaxie. Dacă studiem cauzele care generează litigiile, s-ar putea găsi şi remedii pentru a le preveni, pentru că litigiile sunt nişte efecte. În momentul în care se încheie contractele de credit ar trebui să existe o dublă preocupare din partea consumatorilor, dar şi a băncilor, pentru a estima foarte bine utilitatea creditului şi posibilitatea de restituire a acestuia. Mai ales când este vorba de credite de consum, există tendinţa de a face credite de consum pentru a satisface o dorinţă imediată.

Daria Niculcea: De ce credeţi că stăm aşa prost la capitolul educaţie financiară?

Valeriu Stoica: Pentru că în programa şcolară - şi nu mă refer doar la facultăţile de specialitate - nu există un abecedar al educaţiei financiare şi acesta trebuie să înceapă din şcoala primară. Aşa cum înveţi să citeşti şi să scrii, aşa trebuie să începi şi acest fel de educaţie, de la o vârstă fragedă.

În programele şcolare ar trebui să fie module inteligent şi atractiv concepute, sub formă de jocuri, pentru ca elevii - chiar din clasele primare - să înţeleagă ce sunt banii, cum se folosesc, cum se economisesc, ce se poate face cu ei, de ce este important să economiseşti.

Există un joc pe care l-am practicat şi eu când eram copil - Monopoly - este un joc de educaţie financiară. Asemenea jocuri ar putea să fie multiplicate. Aici este o mare nemulţumire faţă de industria jocurilor pentru copii, pentru că sunt puse pe piaţă tot felul de jocuri care stimulează violenţa în loc să fie făcute jocuri cu rol educativ, care în final, prin practicarea loc, să creeze deprinderi sănătoase.

Copiii stau cu device-urile în mână de când încep să stea în picioare, dar jocurile la care au acces ar putea să fie foarte utile, bine concepute, inclusiv pentru educaţia financiară.

Daria Niculcea: Cum vă educaţi nepoţii cu privire la educaţia financiară?

Valeriu Stoica: Încerc, pe cât posibil, să nu folosesc termeni pretenţioşi, adică nu folosesc sintagma educaţie financiară. Încerc să găsesc formule simple, exemple din care să poată înţelege ceva şi care în final să le dea o imagine a ceea ce înseamnă banii, utilitatea lor, cum se pot folosi, de ce nu e bine să pierzi sau să risipeşti banii, încerc să îi învăţ să economisească.

Pe vremuri erau puşculiţele, acum sunt tot felul de formule de economisire şi îi stimulez să îşi facă proiecte şi să-şi finanţeze proiectele, cum ar fi proiectul de a-şi cumpăra o jucărie: pentru asta ai nevoie de o sumă de bani, te gândeşti cum să economiseşti banii ca să aduni acea sumă de bani.

Să înţeleagă de la o vârstă fragedă că sursa banilor este munca. Speculaţiile financiare pot şi ele să ducă la profituri - uneori uriaşe - dar sunt volatile. Sunt două surse de informare: cartea în primul rând şi după aceea internetul. Nu poţi să te informezi în mod serios dacă nu ai ambele surse! Partea proastă este că tinerii de azi au uitat una dintre surse - cartea. Şi e cea mai importantă sursă! Cartea este importantă în formarea structurilor mentale pentru a avea simţ critic, pentru a analiza, a discerne şi a distinge informaţiile din spaţiul virtual. Întâi trebuie să-ţi formezi acest simţ critic, iar apoi să apelezi la resursa uriaşă din spaţiul virtual unde sunt baze de date, biblioteci întregi. Dar pentru asta trebuie să ştii ce să cauţi, unde să cauţi, să filtrezi ce ai găsit şi să alegi ceea ce îţi este util.

Am constatat, urmărind ce se întâmplă la generaţiile tinere de azi, că spirutul critic nu este suficient format şi din acest motiv sunt în spaţiul virtual ca într-o junglă, în care se rătăcesc. Uneori stau acolo tot timpul fără să găsească o cale de ieşire pentru ce îi interesează pe ei. Ai nevoie de o harta ca să intri în această junglă şi să te descurci în ea. Această hartă nu e posibilă dacă nu ai citit suficient de mult şi dacă nu ai spiritul critic pentru a te orienta în jungla aceasta a informaţiilor.

Daria Niculcea: Suntem în cadrul CSALB, acolo unde conciliatorii încearcă să împace consumatorii şi băncile prin propunerea unei soluţii bazată pe negociere, pe compromis reciproc. Dumneavoastră credeţi că mereu poate fi găsită o cale amiabilă?

Valeriu Stoica: Desigur! Uneori utilizăm termenul de compromis cu valenţe peiorative. Spunem că ne compromitem dacă facem un compromis. În cultura continentală există această nuanţă peiorativă a compromisului. În cultura anglo-saxonă, dimpotrivă. Compromisul nu are mai deloc o conotaţie negativă! Este calea mediană între părţile care urmăresc împreună ceva. Chiar înainte de a ne certa, dacă avem interese diferite, poţi negocia aceste interese şi găseşti o formulă de compromis. Dacă adopţi această strategie nici nu mai apare litigiul. Iar dacă a apărut litigiul, cu atât mai mult este necesar compromisul!

Formula de echilibru este o formulă de compromis! Nu poţi să câştigi totul pentru tine atunci când e vorba de interese concurente! Prima premisă este cunoaşterea poziţiei celuilalt, să te pui în pielea celuilalt. De obicei noi cunoaştem poziţia noastră, dar trebuie să vedem şi care este interesul celuilalt, de ce îl are, dacă e un interes legitim şi corect şi atunci vom şti ce putem noi ceda, ce îi putem cere celuilalt să cedeze. Aici mai este vorba şi de un spirit de dreptate. Pentru a realiza un compromis rezonabil, o înţelegere, o formulă de echilibru, ai nevoie de un spirit de dreptate. Echilibru are în structura lui sonoră echi, care se găseşte şi în echitate, care înseamnă egal. Când schimbăm ceva între noi, atunci trebuie să existe o justeţe a schimbului, nu o egalitate abstractă. Dar trebuie să existe o reciprocitate. Mulţi se gândesc aşa: Păi, pierdem timpul dacă discutăm şi negociem. Este o viziune greşită. Pentru că pierzi mult mai puţin timp negociind decât într-o ceartă sau un război. De exemplu, ce a câştigat Rusia din acest război cu Ucraina? Ce va câştiga? Nu mă gândesc doar la încălcarea dreptului internaţional şi la imaginea deplorabilă pe care o are Rusia în momentul de faţă în lume. Dar efectiv ce a câştigat prin acest război? O înţelegere era posibilă prin negociere. Dar rezultatul unei înţelegeri se obţine mai repede şi este mult mai de folos decât o ceartă permanentă, un proces în instanţă sau în cazul nostru un război!

Daria Niculcea: 145 de procese au fost închise anul trecut pentru că părţile au dorit să găsească o soluţie amiabilă în cadrul CSALB. Anul acesta au fost alte 118 cazuri de acest fel. Se poate şi mai bine decât atât?

Valeriu Stoica: Mereu se poate mai bine! Este nevoie ca părţile implicate să înţeleagă că e bine să nu meargă în instanţă, ci direct la CSALB pentru a soluţiona litigiile. Sau, dacă au mers în instanţă, când li se dă un sfat de conciliere să îl urmeze şi să ştie că există această formulă alternativă. Dacă judecătorii ar face acest minim efort să le spună părţilor că există si soluţia alternativă în cadrul CSALB, ar creşte mult acest număr de procese soluţionate amiabil.

Daria Niculcea: Iniţial, voiam să vă întreb cum vedeţi lumea peste 50 de ani. Apoi m-am gândit că se mişcă totul atât de rapid încât mai bine vă întreb cum o vedeţi peste 5 ani? Un informatician român a dezvoltat un chat bazat pe inteligenţă articifială care ar putea înlocui chiar un avocat stagiar...

Valeriu Stoica: Ce va fi peste 10 ani din perspectiva inteligenţei artificiale, am de mult timp un punct de vedere pe care l-am exprimat în diverse ocazii: o unealtă nu înlocuieşte niciodată mintea omului. Omul a inventat unelte de când a apărut pe Pământ. Din ce în ce mai complicate, mai subtile. E adevărat că anumite operaţii mentale pot fi înlocuite de inteligenţa artificială, dar nu înseamnă că ele înlocuiesc partea de creativitate a minţii omului. Am văzut că sunt tot felul de experimente prin care se încearcă să se demonstreze că şi inteligenţa artificială are inventivitate, creativitate. Da, dar nu în chestiunile cruciale, de importanţă capitală. Ar fi o eroare să se acrediteze ideea că inteligenţa artificială poate să înlocuiească omul! Dacă vom vedea mâine-poimâine o civilizaţie de roboţi, în timp ce oamenii vor fi în slujba roboţilor, acela va fi sfârşitul nostru ca oameni, ca fiinţe gânditoare şi ca fiinţe care creează ceva în lumea aceaasta.

Daria Niculcea: Mulţumesc!