"ArcelorMittal" şi "Gerdau" au vândut "Gallatin Steel" pe 770 milioane dolari

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2014

"ArcelorMittal" şi "Gerdau" au vândut "Gallatin Steel" pe 770 milioane dolari

"ArcelorMittal" şi grupul brazilian "Gerdau" şi-au vândut societatea mixtă "Gallatin Steel" din SUA pentru 770 de milioane de dolari, către "Nucor" Corp., transmite Reuters, conform Agepres.

Fabrica Gallatin din statul Kentucky produce oţel laminat şi are o capacitate anuală de 1,8 milioane de tone.

"ArcelorMittal", cel mai mare producător de oţel din lume, aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată până la sfârşitul anului.

"Nucor", care operează deja patru combinate unde se produce oţel laminat, a anunţat că tranzacţia va avea ca efect majorarea capacităţii sale anuale de producţie cu 16%, la aproximativ 13 milioane de tone.

Producerea oţelului laminat este în creştere în SUA datorită cererii din sectorul energetic, unde conductele şi tuburile sunt utilizate la fracturarea hidraulică.

Luna trecută, "ArcelorMittal" a raportat un câştig sub estimări în trimestrul doi din 2014 şi a revizuit în scădere prognozele privind profitul din acest an, din cauza preţului mai redus al minereului de fier.

În perioada aprilie-iunie 2014, profitul operaţional al companiei a urcat cu 3,7%, la 1,76 miliarde de dolari, de la 1,70 miliarde de dolari în trimestrul doi din 2013, în timp ce analiştii estimau 1,84 miliarde de dolari.

Pentru 2014, "ArcelorMittal" aşteaptă un profit operaţional de peste şapte miliarde de dolari, după ce, anterior, prognozase opt miliarde de dolari.

Chiar dacă preţul mai redus al minereului de fier afectează câştigurile, compania beneficiază de continua îmbunătăţire a industriei oţelului în SUA şi Europa, cele mai mari pieţe ale sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb