AROBS Engineering este liderul consorţiului pentru verificarea şi validarea software-ului proiectului Space Rider

S.B.
Piaţa de Capital / 19 iulie 2023

AROBS Engineering este liderul consorţiului pentru verificarea şi validarea software-ului proiectului Space Rider

AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, este partenerul industrial principal pentru verificarea şi validarea independentă a software-ului Space Rider, primul sistem european de transport spaţial reutilizabil. Astfel de activităţi se vor desfăşura în cadrul Programului Space Rider, finanţat de Agenţia Spaţială Europeană.

Obiectivul Space Rider este de a oferi Europei un sistem de transport spaţial integrat, reutilizabil, accesibil şi independent pentru accesul şi întoarcerea de rutină din orbita joasă. Acesta va transporta încărcături utile pentru diverse aplicaţii, altitudini de orbită şi înclinaţii.

Sistemul este format din Modulul Orbital AVUM (AOM) şi Modulul de Reintrare (RM). AROBS Engineering va fi liderul consorţiului responsabil pentru verificarea şi validarea independentă a software-ului (ISVV), incluzând specificaţiile tehnice, arhitectura, dezvoltarea codului şi validarea sistemelor de testare pentru ambele module.

AROBS şi partenerii săi vor efectua activităţile necesare pentru a ajuta misiunea SpaceRider să asigure calitatea specificaţiilor, proiectării, codării şi testării setului complet de module software centrale pentru AOM şi RM, acoperind Service Layer şi Stratul de Application Software Layer.

Odată separat de Modulul Orbital AVUM, Modulul de Reintrare reutilizabil Space Rider, un aşa-numit vehicul de tip lifting body de dimensiunea unui microbuz, va ateriza cu o precizie de 150m sub o paraşută dirijabilă cunoscută sub numele de parafoil. Lansarea va fi efectuată cu racheta Vega-C.

Vehiculul este considerat viitorul cercetării europene în orbita joasă a Pământului şi în micro-gravitaţie, susţinând dezvoltarea tehnologică pentru materiale, produse farmaceutice, observarea Pământului şi alte domenii. Space Rider va fi o platformă ideală pentru validarea şi demonstrarea în orbită a noilor tehnologii.

După ce aterizează în siguranţă pe Pământ, Space Rider va fi recondiţionat pentru reutilizare, fiecare vehicul fiind proiectat pentru a efectua cel puţin cinci zboruri, fiecare durând aproximativ două luni. În compartimentul de încărcătură cu control al mediului pot încăpea până la 600 kg sau 1.000 de litri de încărcătură utilă. Zborul inaugural este aşteptat să aibă loc spre sfârşitul anului 2024.

Cosmin Stanciu, Business Group Manager, expert în domeniul aerospaţial - AROBS Engineering:

"Parteneriatul cu ESA are o importanţă semnificativă pentru noi şi suntem foarte bucuroşi să vedem că expertiza pe care am dobândit-o în soluţiile on-board software pentru misiunile spaţiale, în ultimii 10+ ani, poate fi acum utilizată pentru a asigura în continuare calitatea şi fiabilitatea noilor nave spaţiale ESA."

"Acest nou proiect validează înalta expertiză a colegilor noştri în domeniul aerospaţial. Felicit echipa AROBS Engineering pentru această realizare excepţională. Suntem mândri că vor fi implicaţi într-un proiect cu un impact semnificativ asupra viitorului industriei aerospaţiale europene", a declarat Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

Cu peste 20 de ani de experienţă în proiecte aerospaţiale, AROBS Engineering dezvoltă software personalizat, având o înţelegere profundă a tehnologiei de reţelistică şi a soluţiilor pentru viitorul sistemelor de avionică şi aerospaţiale.

În consorţiul condus de AROBS Engineering sunt implicate echipe de la Intelligentia şi Spazio IT, două companii italiene cu o experienţă vastă în dezvoltarea de software pentru industria aerospaţială.

Recent, AROBS Engineering a anunţat că este unul dintre partenerii industriali ai ClearSpace şi ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pentru a oferi o soluţie de software embedded pentru programul ClearSpace-1. În 2020, ESA a desemnat ClearSpace să construiască, lanseze şi să zboare într-o misiune extraordinară de de-orbitare pentru a captura o bucată mare de deşeuri spaţiale, iar apoi să piloteze în siguranţă obiectul în atmosfera Pământului.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Super tare.Va fi foarte frumos să vedem Arobs anul ăsta la 2lei

    1. Super tare. Va fi foarte frumos sa afli ca altii s-au prins ca tu propui un pret tinta pentru actiunea pe care o ai in portofoliu si pentru care vrei sa faci profit pe spatele gugustiucilor gulibili.

      Sa aveti parte de talharii dragute :)) 

      Si ce e rau in faptul ca Danusia si-a propus un pret tinta de 2 lei si vrea sa faca profit? Si eu vreau sa intru pe AROBS intrucat este un titlu care va creste in urmatoarea perioada, mai ales dupa trecerea la piata Regular, dar mai ales ca este unul dintre emitenti care va face glorie pe piata de capital cat de curand. Bineinteles ca nu pot garanta acest lucru si nici nu indemn pe nimeni sa achizitioneze acest titlu. Eu doar spun ce voi face eu, este o opinie proprie si cred ca nu voi da gres.

      Asa grait-au toti sfintii fara frontiere.

      In numele IFF-ului, al sfintei speculatii si (mai ales) al sfantului profit necinstit, amin! 

      Ce este IFF?

      De ce este necinstit profitul obtinut din transferul titlurilor de valoare? 

      Danusia nu are o problema in stabilirea unui pret tinta pentru Arobs, fie ca il are sau nu in portofoliu.

      Are insa o problema de consecventa. Acum cateva zile critica Arobs ca se ''misca greu''. Pai daca e asa, cum sa ''vedem Arobs la 2 lei''?

      Eu imi propun un pret tinta pe Arobs de 1$ dar nu va spun si cand! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb