Arobs Transilvania vrea să se listeze la BVB

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 ianuarie 2015

Arobs Transilvania vrea să se listeze la BVB

Furnizorul de soluţii software Arobs Transilvania Software s-ar putea lista la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti în cursul acestui an dacă auditul "iese bine" şi "condiţiile de piaţă" vor permite operaţiunea, a declarat directorul general al companiei, Voicu Oprean, citat de Mediafax.

"Nu suntem interesaţi de secţiunea AeRO, ci de prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, ne gândim într-o primă fază la un freefloat de 20-30% (acţiuni disponibile la tranzacţionare - n.r.). Credem că, dacă auditul iese bine şi condiţiile de piaţă ne permit, vom reuşi să listăm Arobs în acest an. Sunt mulţi dacă şi nu putem avansa un termen", a afirmat Oprean.

Sumele atrase prin listare vor permite finanţarea achiziţiei unei companii din zona managementului de flotă, potrivit şefului companiei.

"Avem în vedere achiziţionarea unei companii din zona fleet management, care are în portofoliu câteva mii de maşini. Din acest motiv, considerăm că listarea la bursă ar putea fi o soluţie de finanţare binevenită", a afirmat Oprean.

El a mai spus că cumpărat, în 2014, acţiunile Arobs deţinute de fondul de investiţii finlandez Berling Capitals, intrat în structura acţionariatului companiei în 2007.

"Răscumpărarea acţiunilor, care reprezentau 10% din capitalul social, ne va asigura flexibilitate în a ne alege calea pe care o dorim. Cifrele nu pot fi comunicate în acest moment dn cauza unor clauze de confidenţialitate, dar lucrăm împreună cu reprezentanţii Berling la un comunicat oficial, în care vor fi dezvăluite şi aceste informaţii", a spus Oprean, care deţine în prezent toate titlurile companiei.

Cu un portofoliu de clienţi din 14 ţări de pe trei continente (Europa, America şi Asia), Arobs furnizează soluţii pentru companiile de turism, transport, pentru automatizarea forţei de vânzări, localizarea parcurilor auto, navigaţie GPS, servicii financiare şi sănătate. Din portofoliul de produse Arobs face parte soluţia de monitorizare şi localizare a parcurilor auto TrackGPS, aplicaţie utilizată în prezent de peste 1.600 de clienţi din România, cu circa 25.000 de maşini.

Un alt produs Arobs este Smailo, unul dintre primele branduri româneşti de sisteme de navigaţie.

Cu afaceri de 45 milioane de lei în 2013, Arobs a fost înfiinţată de Voicu Oprean în anul 1998 şi numără peste 370 de angajaţi.

În perioada 2011-2013 societatea a fost profitabilă, câştigul net al Arobs apropiindu-se de 9 milioane de lei, coform datelor Ministerului Finanţelor.

"Cifrele pentru anului 2014 nu sunt gata, dar estimez o creştere de aproximativ 20% faţă de 2013. Pentru acest an, Arobs se va concentra pe dezvoltarea de produse inovatoarea în zonele în care avem expertiză, şi anume monitorizarea parcurilor auto, managementul flotelor etc", a spus şeful companiei.

Peste 60% din veniturile companiei sunt generate de exporturile de software în Uniunea Europeană.

Oprean a mai spus: "Anul trecut ne-am făcut intrarea pe piaţa din Asia, în Indonezia, odată cu încheierea unui parteneriat cu o companie locală, lider pe piaţa de distribuţie de alimente şi transport de marfă. În acest moment, peste 1.000 de autovehicule sunt monitorizate cu ajutorul soluţiei dezvoltate de Arobs, TrackGPS, dar ne vom continua expansiunea. Suntem în curs de definitivare a strategiei de extindere în Asia, iar următorul target vizează intrarea pe piaţa din Malaezia".

Cu sediul central în Cluj, compania are filiale în Republica Moldova şi în Ungaria şi, potrivit lui Oprean, intenţionează să se extindă în zona statelor emergente din Asia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb