ASF a aprobat procedura de retragere a acţionarilor "Beta" Buzău

A.D.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 aprilie 2014

ASF a aprobat procedura de retragere a acţionarilor "Beta" Buzău

Firmele "Aira Properties" şi "Feralpi Siderurgica Spa", împreună cu trei persoane fizice cu care acţionează concertat au primit avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară să iniţieze retragerea obligatorie a celorlalţi acţionari din societatea "Beta" Buzău (simbol BEZA), întrucât au o deţinere cumulată de peste 95%, pragul prevăzut de lege pentru o astfel de operaţiune.

În perioada 30 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, acţionarii majoritari de la "Beta" - "Aira Properties", cu o deţinere de 29,4279%, "Feralpi Siderurgica Spa" (26,5218%), Giuseppe Aiello (24,0268%), Mauro Pappa (13,2609%) şi Salvatorre Rapicavoli (3%) - au făcut o ofertă publică de preluare a acţiunilor celorlalţi acţionari, reprezentând 3,7626%, din capitalul social al companiei, conform unui raport emis de societate, însă nu au reuşit să mai cumpere nimic, astfel că au cerut avizul ASF pentru retragerea obligatorie a acţionarilor.

Potrivit Legii pieţei de capital 297/2004, în cazul în care acţionarul majoritar deţine peste 95% din capitalul social al unei companii, are posibilitatea să ceară retragerea restului acţionarilor din societate.

Majoritarii vor plăti celorlalţi acţionari un preţ de 38,5 lei/acţiune, stabilit de un evaluator.

"Beta" Buzău produce şi comercializează echipamente pentru industria chimică şi petrochimică, rafinării, industria celulozei şi hârtiei, industria alimentară, industria energetică şi protecţia mediului înconjurător.

În 2008, SIF Transilvania a vândut pachetul de 16,04%, deţinut la compania Beta Buzau, pentru suma de 5,49 milioane lei.

"Beta" Buzău a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 42,8 milioane lei, în scădere faţă de anul precedent, când suma a fost de 44,1 milioane lei.

În schimb, profitul net al companiei a crescut anul trecut de aproape trei ori, de la 6,4 milioane lei în 2012, la 17,1 milioane lei în 2013.

De asemenea, capitalurile proprii ale societăţii, au crescut, de la 48,1 milioane lei în 2012, la 64,8 milioane lei în 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb