ASF a primit o plângere privind subscrierile din oferta AdePlast

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 octombrie 2013

ASF a primit o plângere privind subscrierile din oferta AdePlast

Avocatul Dan Stoicescu a reclamat că au fost puse ordine la limita superioară a tranşei mici, care ar avea rolul să susţină artificial cererea

Intermediarii AdePlast explică ordinele respective prin discountul oferit pe tranşa mică

Avocatul Dan Stoicescu a depus o sesizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară privind derularea ofertei publice pentru listarea AdePlast. Avocatul cere ASF să verifice condiţiile în care au fost introduse/modificate ordinele de subscriere în cadrul ofertei publice AdePlast din punct de vedere al respectării prevederilor legale în vigoare, întrucât a remarcat introducerea unor ordine care, potrivit domniei sale, pot avea scopul să "susţină", în mod artifical, cererea de acţiuni AdePlast.

Dan Stoicescu a transmis ASF: "Spre exemplu, în prima zi de derulare a ofertei (...) au fost introduse consecutiv două subscrieri a câte 123.152 acţiuni cu preţul de 4,06 lei şi o valoare de 499.997,12 lei (n.r. pe tranşa investitorilor mici pot fi introduse subscrieri de până în 500.000 de lei) fiecare. În zilele următoare, activitatea de «susţinere» a cererii de acţiuni AdePlast a continuat cu introducerea unor subscrieri cu aceleaşi caracteristici sau asemănătoare (cantitatea s-a modificat, de exemplu, la 122.900 acţiuni)".

Avocatul arată că aceste ordine s-ar fi putut încadra pe tranşa mare, dacă ar fi fost mai mari cu o acţiune.

Intermediarii ofertei: "Subscrierile s-au derulat conform prevederilor din prospect"

Brokerii din sindicatul de intermediere explică ordinele pe care le suspectează avocatul Stoicescu prin discountul acordat pe tranşa mică, în primele zile ale ofertei.

Reprezentanţii consorţiului de intermediere a ofertei AdePlast ne-au transmis: "Având în vedere succesul ofertei Nuclearelectrica şi suprasubscrierea în tranşa mică a ofertei, şi în cazul AdePlast au existat investitori care au plasat ordine de cumpărare în primele zile ale ofertei, în tranşa mică, pentru a beneficia de discountul atractiv aplicabil în primele patru zile: 3%. Cei care au plasat ordine până în limita de 500.000 lei au făcut-o pentru a maximiza randamentul potenţial din această investiţie. Subscrierile s-au derulat conform prevederilor din prospect. Menţionăm că, pe lângă intermediarii ofertei, subscrierile s-au derulat şi prin toţi brokerii care au semnat angajamentul de respectare a condiţiilor ofertei".

La conferinţa de lansare a ofertei AdePlast, brokerii intermediari au părut destul de siguri pe ei că vor reuşi încheierea cu succes a listării.

"Staţi liniştiţi că ne-am făcut temele", a spus, atunci, Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest.

Atât Intercapital Invest, cât şi BCR - din sindicatul de intermediere al AdePlast - numără în componenţa grupurilor lor societăţi de administrare de fonduri, astfel că, la nevoie, nu ar fi exclus ca acestea să dea o mână de ajutor la finalizarea cu succes a tranzacţiei.

În plus, oferta AdePlast a fost plasată strategic între două oferte ale statutului (Nuclearelectrica şi Romgaz), aşa că un eşec în oferta companiei private nu ar da bine pentru nimeni - nici pentru autorităţi, nici pentru Bursa de Valori Bucureşti, nici pentru intermediari. Oferta publică pentru listarea AdePlast la Bursa de Valori Bucureşti a început pe 2 octombrie şi se va termina pe 15 octombrie, aceasta încheindu-se cu succes, dacă minimum 70% din acţiuni sunt vândute.

AdePlast a scos la vânzare 16,5 milioane de acţiuni, reprezentând 33,3% din capitalul social majorat al companiei în urma ofertei publice de vânzare, pentru care ar putea obţine o sumă cuprinsă între 57,8 milioane lei (13 milioane euro) şi 66,7 milioane lei (15 milioane euro).

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Bineinteles, ar fi foarte frumos sa o sbscrie ei. Asa ar demonstra tuturor ce mare incredere au in business ul adeplast.

    1. Avocatii care apar prin ziare chiar sunt idioti. Dar nu e vina lor

      Tu ori esti un avocat inteligent pe care nu l stie nimeni si sta pe bancuta de lemn la tribunal, cu ochii langurasi pe vreo babuta cu o gaina cu picioarele legate sub brat, pe post de onorariu, ori vreun inteligent din ipo adeplast care simte ca nu va pupa comisionul gras de 6,5%-cum nu s-a mai vazut

    Oare cele 50 de ordine de 25 de actiuni si cele 40 de 50-100, tot discontul il urmaresc? Sau doar ca si"numarul conteaza" dupa cum spunea reprezentantul bcr la conferinta.

    Apropos: ordinul 52 de 122900 a fost retras vineri. Si ca sa nu scadem sub 100% mai bagam repede 3 in val de 120000 sa nu mai zica astia ca manipulam.

    Vestea proasta e ca reclama desantata n are nici un efect. Nici frizerii si gospodinele nu subscriu. 300 de ordine ( cu tot cu angajati si cu clienti) e foarte putin.daca si frizerii s-au prins de smekerie, sa nu se prinda oare specialistii?

    1. Numarul minim de actionari pentru a fi pe BVB, e cumva 500?

      Cata rautate....eu sunt convins ca au subscris minim doi oameni...care nu au auzit de FNI...care nu erau nascuti atunci...dar care daca afla de posibilitatea de a se retrage...nu mai stiu ce sa zic...deh ..e o oferta vie.....frizeri mici...cartofori mari..numai nr 5 sa nu dea..cum e cinci pe zar? 1 in mjlocul a 4 puncte...prietenii stiu de ce !

      Iago, esti obraznic si insinuant. Daca pun mana pe tine te duc la eutanasiere.

    Cine este Dan Stoicescu ?

    Unde se pot vedea ordinele astea de nu a vazut CNVM ? 

    1. Hai, fii serios! Le vede orice broker. Nu fi insinuant gratuit. Problema e ca nimeni nu se uita. Citeste pe ipo adeplast declaratia lui sobolewski asta ei te crucesti. Parca-i angajatul lui barbut polonezul asta fara creier.

      Stoicescu este inca unul dintre avocatii acoperiti din Romania. Dupa ce a cochetat cu piata de capital acum s-a intors la origini (SRI, DGIPI, s.a.)

      Daca este in palierul stabilit de ctre cnvm care ar fi problema ? Stoicescu nu este broker sau este ? Daca nu se face IPO poate cere despagubiri Pasol pentru ca din cauza lui Stoicescu nu sa realizat IPO pentru ca a speriat investitorii cu sesizarea asta facuta public ?

      Mars. Care investitori inteligentule

      Aia carora le este adresata oferta. Citeste prospectul .

      Cand vine raspunsul de la ASF ? 

      Acest avocat este avocatul lui Gabriel Filimon SIF MUNTENIA seful grupului din care face parte Pop Daniel din Vaslui mina dreapta teparul de la Mirco Italia -Focsani actual director la Mindo sau Firos- Mihai Iacob infractorul santajist de la Curentul.Vezi cum l-au lucrat pe Bogdan Juravle de la Swiss Capital si cum il lucreaza pe Barbut pentru ca ii elimina de pe piata cu marfa lor de proasta calitate.Urmeaza ancheta DNA la grupul infractional in curand.Barbut dupa cum il stim nu va ramine dator la actele de compromitere a listarii companiei lui.Manipularea investorilor este si ea pedepsita de lege !!!

      Un amic

      Nu stiu chestia asta cu Bogdan J, Firos parca e la SIF$ iar Stoicescu era si un broker care avea probleme cu cnvm prin ''95, ''96.

      Il asteptam in curand pe teparul barbut, imediat ce va intra in insolventa cu suveica adeplast

      La categoria manipulare banuim ca domnul barbut se refera la ordinele manipulante?

      Mama, mama, ce complicat. Sa revenim la subiectul nostru: oferta Adeplast. Este o oferta viabila pt investitori sau o mare teapa? Manipuleaza piata cu ordine revocabile (care vor fi si revocate in final) consortiul si potentialul emitent? Astea sunt intrebarile zilei...

    Dar ca actionarii au primt de la Depozitar o scrisoare in care se vorbeste de Oferta obligatorie la IMPACT nu se sesizeaza nimeni? Pentru ca s-au inversat cuvintele si sugereaza ca actionarii sunt OBLIGATI sa-i vand actiunile lui Iaciu!

    1. impactul nici nu are pe site Oferta iar CA nici nu a avut un punct de vedere.

    Daca studiati cu atentie Campania de denigrare a AdePlast veti vedea copia executarii dlui Juravle de la Swiss Capital.Primul atac in ziarul condamnatului Mihai Iacob de la Curentul.Apoi intra in joc analiza SSIF Broker cel ce si-a furat actionarii si a recunoscut public prin incheiere de tranzactii cu clientii.Apoi ataca din nou curentul si la a doua o parte a presei reia cele spus de ei.Intra in joc si avocatul lui dl Filimon castigatorul meciului cu dl Juravle.Filmon da telefoane pe la toti investitorii mari denigrandu-l pe Marcel Barbut .De ce il ataca Filimon pe Barbut ??Pentru ca il are pe teparul Pop Daniel director la Mindo si Firos care produc adezivi si polistiren.Urmeaza un scandal de proportii si procese de rasunet.Acesti indivizi fac cel mai mare rau pietii de capital prin ce au facut.Sa speram ca investitorii vor vedea motivul real al denigrarii Adeplast

    Un amic 

    1. Domnul barbut (cu b mic) nu stie sa piarda si are halucinatii. Isi imagineaza scenarii in care el e personajul principal si"dusmanii care il incoltesc". Cauta vinovati pt un eventual esec . Mai degraba Lehman Brothers condus de actualul gm de la ceresit sunt responsabili pt eventualul esec al jucatorului global Adezplast

      Adica Barbut este victima "clanului", asa cum a fost Juravle victima lui Filimon, care l-a "executat" pe acesta? Hahahahahahaha, ce tare e asta. Auzi Filimoane ce-ai facut? Hahahahaha

      Stimate domn, te sfatuiesc sa folosesti cu sfiala si mare atentie anumite nume, cum e cel al dlui. Filimon. Nu stii despre ce sau cine vorbesti, si confunzi lumea mesterilor si mestesugurilor cu piata de capital, care te accepta doar daca ai un guler perfect alb. Ia verifica-te, vezi cum stai si nu mai vorbi prostii regretabile, irevocabile si fatale pt dumneata. Cu respect, tot un amic.

      Da cine e acest Filimon sa vorbeasca cineva cu sfiala ? Un angajat care azi are servici.Maine o sa fie schimbat sau poimaine si pici si tu cu el sclav credincios si Barbut nu o sa te angajeze la el.Te intorci la Vaslui sclavule unde ti-e locul.

      Buna ziua,

      S-a listat adeplast? Vreau si eu sa ma angajez la o firma cum a fost cu Flamingo ca sa pot sa-mi iau somaju'

      Eventual mai pot sa subscriu, am 9 mil de uro? Mai e deschis la ghiseu la BCR? 

      Hai, fii rau. Ai dreptul la acest moment.

      Deci am avut dreptate... Gulerul tau nu e alb deloc...:((

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb