Autoritatea de Supraveghere Financiară a obligat "Harinvest" să îşi vândă acţiunile deţinute la "Depozitarul Central", în termen de trei luni, deoarece societatea nu mai îndeplineşte cerinţele de integritate în ceea ce priveşte calitatea acesteia de acţionar, potrivit unei decizii din 22 aprilie.
ASF a avut în vedere faptul că a retras autorizaţia de funcţionare a SSIF Harinvest, în decembrie 2013.
Recent, Tribunalul Vâlcea a decis intrarea în insolvenţă a Harinvest Râmnicu Vâlcea.
Scandalul "Harinvest" a izbucnit în toamna anului trecut, când mai mulţi clienţi ai firmei de brokeraj au raportat că le-au dispărut bani şi acţiuni din conturi.
La finalul lunii martie, ASF a decis ca Fondul de Compensare a Investitorilor să fie utilizat pentru despăgubirea clienţilor "Harinvest".
Procesul de despăgubire se face în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 de euro, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege (printre care stabilirea cu exactitate a sumelor sau acţiunilor deţinute de fiecare client Harinvest), potrivit Autorităţii.
Pentru sumele care depăşesc 20.000 de euro, păgubiţii se pot adresa instanţei de judecată până la întregirea sumelor pretinse, au mai precizat reprezentanţii ASF.
În noiembrie 2013, după ce brokerul din Râmnicu Vâlcea a ratat decontarea unei tranzacţii, după care a ieşit la iveală că, timp de un an, recursese la vânzări forţate, operaţiuni considerate excepţionale, pentru acoperirea unor pierderi în tranzacţii cu produse structurate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2014, 11:59)
Un ani de zile la Harinvest s-a produs un jaf. FCI nu a fost creat sa despagubeasca jafurile dovedite. Unii dintre decidenti trebuie sa se pregateasca sa plateasca pentru incompetenta dovedita in acest caz.
2. Alta murdarie a Depozitarului
(mesaj trimis de Creditor al Harinvest în data de 25.04.2014, 08:12)
Depozitarul a stiut cate actiuni detinea Harinvest la Depozitar!!! DE CE NU I LE-A VANDUT FORTAT IN 15 NOIEMBRIE ??? A stiut ca era o valoare neindestulatoare? A.A. De ce nu ii intrebati pe cei de la Depozitar de acest lucru ??? Sau nu vor sa raspunda sau nu pot explica de ce nu s-au folosit si de aceste detineri in loc sa devalizeze fraudulos fondurile si actiunile investitorilor??? Pe cand vedem un articol pe aceasta tema?