ASF se joacă de-a limitarea creşterii tarifelor RCA

B.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 aprilie 2016

După ce nu a preluat din directiva europeană prevederea care permitea limitarea creşterii tarifelor, ASF o introduce, cu întârziere, în proiectul legii RCA

Vasile Ştefănescu, COTAR: "Am aflat că acest articol a fost introdus de trei ori în proiectul iniţial de transpunere a Directivei Solvency II, iar apoi nu a fost implementat. De ce?"

Preşedintele COTAR cere demisia lui Mişu Negriţoiu, pentru această omisiune

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a preluat în legea 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare un articol care i-ar fi permis să limiteze creşterea tarifelor RCA, din directiva europeană Solvabilitate II, şi nu a oferit nici explicaţii pentru această omisiune, aşa cum ar fi fost normal.

În acest context, sectorul asigurărilor se află de luni bune sub semnul scandalului, din cauza exploziei tarifelor RCA.

Transportatorii au făcut proteste şi au transmis că, în ultimul an, tarifele RCA au crescut exploziv între 100-300%, nejustificat, în timp ce ASF, bazându-se pe raportările trans-mise de societăţile de asigurare, a precizat că prima medie pentru poliţe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane şi transport de persoane, înregistra o creştere de 42% faţă de nivelul lunii iunie 2015.

Pe fondul disensiunilor, Autoritatea a propus, marţi, un proiect de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, care preia o parte din solicitările transporatorilor.

Un articol din acest proiect seamănă destul de mult cu articolul 181 din Directiva europeană, omis de ASF în transpunerea actului european, care, la aliniatul 3 precizează: "Statele membre pot menţine sau introduce obligaţia de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al preţurilor".

Articolul 36, aliniatul 5, din proiectul publicat, marţi, de ASF, arată: "ASF poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea tarifelor sau să supună aprobării sale prealabile majorarea acestora numai în cazul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor".

Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), ne-a declarat: "Am aflat că acest articol, care permitea limitarea creşterii tarifelor RCA, a fost introdus de trei ori în proiectul iniţial de transpunere a Directivei Solvency II, iar apoi nu a fost implementat. De ce? Cine răspunde? Preşedintele ASF (n.r. Mişu Negriţoiu) ar trebui să-şi dea demisia, pentru că se joacă «alba-neagra» cu noi! Să spună public cine nu a vrut implementare acelui articol!"

Într-un comunicat din februarie, ASF a menţionat că, potrivit articolului 21 din Directiva europeană nr. 138/2009 (Solvency II), coroborat cu articolul 181, nivelurile primelor RCA nu sunt supuse aprobării prealabile sau notificării sistemice către ASF.

Proiectul de lege RCA în forma sa revizuită a fost trimis la Parlament de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, după ce mai multe observaţii şi propuneri din partea transportatorilor au fost integrate în actul normativ.

Autoritatea a stabilit, printre altele, că poliţele RCA pot fi încheiate pe o perioadă de la una până la 12 luni, multiplu de o lună. În prezent, contractele RCA se încheie pe şase luni sau un an.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sa plece tot Asf la pascut.

    Negritoiu e scolit de Ing, o banca care trebuia sa fie istorie! 

    Jos labele de pe Misu cel Frumos, Inocent, virgin, tanar si ferice! Misu nu greseste!!Cel mult ii gresesc altii!! Nu, nu salariatii lui ca astia is toti incoruptibili, nici cei care i-au numit in functii, nici lojele care i-au facilitat sa ajunga unde sunt pe toti potentatii astia!

    Umblati dupa scandal. Citati articole in legi si le denaturati. Articolul 81 se refera la sume recuperabile din reasigurare, iar articolul 21 spune exact invers decat sustineti voi: Statele membre nu menţin și nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.

    Cu google folosit cu inteligenta poti documenta mai bine un articol, dar cui foloseste corectitudinea... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb