Asirom şi-a majorat capitalul social de 2,4 ori, până la 157,85 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie 2008

Adunarea generală a Asirom SA (ASRA) a consemnat încheierea operaţiunii de majorare a capitalului social cu suma de 185,93 milioane lei, din care aportul la capitalul social a fost de 92,96 milioane lei, potrivit unui comunicat transmis ieri pieţei Rasdaq.

La închiderea operaţiunii de majorare a capitalului social au fost subscrise şi vărsate integral toate cele 929,62 milioane acţiuni cu valoarea nominală de 0,10 lei, la preţul de subscriere de 0,20 lei/titlu din care 0,10 lei/acţiune a reprezentat prima de emisiune.

Astfel, jumătate din suma de 185,92 milioane lei reprezintă aport la capitalul social, iar jumătate prime de emisiune.

Acţiunile nou-emise vor da dreptul la dividende din profitul realizat începând cu exerciţiul financiar din acest an.

Înainte de majorare, Asirom avea un capital social de 64,89 milioane lei, divizat în 648,9 milioane acţiuni cu o valoarea nominală de 0,10 lei.

Valoarea de piaţa a companiei este de 311,47 milioane lei, conform ultimei cotaţii de 0,48 lei/titlu, stabilită în cadrul şedinţei de tranzacţionare din 16 iunie. Titlurile Asirom Bucureşti se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul ASRA.

În urma majorării, acţionarul majoritar al companiei este grupul austriac Vienna Insurance Group, care deţine 85,91% din capitalul social.

Vienna Insurance Group mai controlează în mod direct în ţara noastră companiile Omniasig, unde deţine 97,78% din acţiuni, Unita, cu 99,99% din titlurile societăţii şi, indirect, Omniasig Asigurări de Viaţă, respectiv Agras. Omniasig Asigurări de Viaţă este controlată, printr-o deţinere de 50%, de Omniasig, iar Unita deţine la Agras o participaţie majoritară de 75,7%.

De asemenea, în urma unei înţelegeri cu co-naţionalii de la Erste Bank, Vienna Insurance Group a preluat, la sfârşitul lunii martie, afacerile de asigurări ale băncii austriece, inclusiv cele de pe piaţa românească. VIG a preluat astfelparticipaţiile majoritare în cadrul BCR Asigurări de Viaţă şi BCR Asigurări de la Banca Comercială Română (BCR), subsidiara românească a Erste Bank.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca cineva dintre cititori stie

    cand se pot tranzactiona actiunile subscrise asi dori sa aflu si eu. 

    Mii de multumiri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb