ASSAI va organiza un miting la Palatul Parlamentului şi la ASF

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 27 aprilie 2015

Protestatarii vor cere demiterea şefului ASF, Mişu Negriţoiu

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) împreună cu mai multe organizaţii de protecţie a consumatorului şi din transporturi organizează, în data de 29 aprilie, un miting în faţa Palatului Parlamentului şi sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Alături de ei sunt aşteptaţi sute de şoferi, potrivit unui comunicat al Asociaţiei remis redacţiei.

Printre principale revendicări ale protestatarilor se găseşte legiferarea de urgenţă a Corpului Experţilor si Evaluatorilor Tehnici Independenţi (CEETAR). Proiectul de lege este în beneficiul celor peste 5 milioane de proprietari de autovehicule din România, sistem care funcţionează cu succes de peste 15 ani în ţări vest europene, potrivit ASSAI.

La miting, potrivit comunicatului remis, protestatarii vor cere şi demiterea preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, "considerat cel mai nociv preşedinte pe care l-a avut vreodată ASF şi CSA. Acesta protejează făţiş interesele financiare ale corporaţiilor din piaţa de asigurări în detrimentul milioanelor de asiguraţi români".

ASSAI solicită, de asemenea, Oprirea odemersurilor de lobby ale unor parlamentari, în frunte cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în favoarea societăţilor de asigurări. "Acestora le reamintim că au fost aleşi pentru a reprezenta interesele cetăţenilor acestei ţări si nu interesele financiare ale unor corporaţii financiare cu care au relaţii nepotrivite", susţin reprezentanţii ASSAI.

Totodată, printre revendicări se mai găsesc abrogarea normei recent adoptate de ASF privind reclamaţiile, care protejează societăţile de asigurări în defavoarea consumatorilor de produse de asigurări, precum şi abrogarea de urgenţă a recent adoptatei Norme RCA, care reduce valoarea despăgubirilor cu 30-50% în cazul daunelor majore. ASSAI reaminteşte că, potrivit normei, începând de la 1 Ianuarie 2015, păgubiţii RCA primesc mai puţini bani pentru daunele majore, ASF protejând astfel interesele financiare ale societăţilor de asigurări.

Mitingul se va desfăşura, între orele 10.00, la Parlamentul României - Piaţa Izvor, respectiv după ora 12:00, la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Atât clasa politică românească, cât şi conducerea ASF trebuie să înţeleagă că, dincolo de interesele personale, există peste 5 milioane de proprietari de autovehicule cu drept de vot, dezavantajaţi în acest moment de legi strâmbe şi instituţii murdare", conchide Cristian Muntean, preşedintele ASSAI.

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente - A.S.S.A.I. - este asociaţia care reprezintă interesele service-urilor auto din România şi are rolul de a proteja şi dezvolta industria auto românească. Scopul Asociaţiei ca organizaţie non-guvernamentală profesională este să reprezinte industria de service-uri auto independente în faţa autorităţilor române, organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale, a comunităţii de afaceri şi a societăţii civile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Incredibil cum o asociatie care reprezinta interesele service-urilor spune ca reprezinta soferii... Deci pe cine reprezinta de fapt? De ce nu explica ce inseamna dauna majora si procentul respectiv?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb