Actualizare Biroul permanent al Senatului a decis includerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a raportului Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu (PNL), a anunţat că senatorii liberali vor vota în favoarea încuviinţării începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în timp ce PSD şi ALDE, care deţin majoritatea în Senat, vor vota împotrivă.
"E o procedură pe care noi dorim să fie continuată de Senat din luna noiembrie. (...) Astăzi suntem în situaţia de a continua această procedură judiciară în Senat, mandatul pe care senatorii PNL îl au este acela de a vota pentru începerea urmăririi penale pentru a putea continua această procedură judiciară iniţiată de Parchet. Din nefericire, constat încă o dată că este o procedură care a fost întârziată şi amânată de cei din PSD, care au folosit această amânare ca o formă de şantaj asupra lui Călin Popescu-Tăriceanu şi nu am cum să nu mă întreb dacă de soarta votului de astăzi din plenul Senatului va depinde sau nu majoritatea parlamentară pe care PSD o are în continuare cu ALDE. Vom vedea deznodământul pe care puteţi să-l anticipaţi lesne în plenul Senatului la ora 16,00", a afirmat Gorghiu, după şedinţa conducerii Senatului, potrivit Agerpres.
Ea a explicat că între PSD şi ALDE are loc "un troc" - PSD blochează procedura judiciară în cazul Tăriceanu, iar ALDE menţine PSD la guvernare.
"PSD are în Senat majoritatea simplă. Deci nici măcar de voturile ALDE nu ar fi nevoie împotriva cererii de urmărire penală, însă grupul nostru (n.r. - PNL) are poziţia foarte clar exprimată. Astăzi, dacă veţi vedea că se pune stop derulării procedurii judiciare aşa cum este prevăzută, va fi din pricina PSD. Cei de la ALDE vor spune 'grazie PSD'. Cred că este un rezultat predictibil, PSD şi ALDE vor vota împotriva solicitării venite de la Parchet. PNL va avea un vot pe care l-a avut constant în cazul procedurilor de această natură. Încă o dată îmi exprim mâhnirea că în Parlamentul României se negociază genul acesta de vot - 'îţi dau votul meu astăzi ca să-ţi blochez procedura de urmărire penală, ca să ne conservi dumneata, ALDE, pe noi, PSD, la guvernare'. Este absolut incredibil că vorbim în 2019 de genul acesta de troc. Altfel, sunt sigură că dosarul domnului Tăriceanu şi-ar fi găsit din noiembrie până acum un deznodământ", a adăugat Gorghiu.
-----
Biroul permanent al Senatului ar putea include, astăzi, pe ordinea de zi a plenului, raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.
Comisia juridică din Senat a decis, săptămâna trecută, trimiterea unui raport către Biroul permanent pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, urmând ca propunerea să fie votată în plen.
"Am supus votului efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, ca urmare a cererii DNA, avem un vot neutru, au fost trei voturi 'pentru', două abţineri şi un vot 'împotrivă'. Asta înseamnă că noi, Comisia juridică, vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă", a precizat preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc.
Începând din decembrie anul trecut, Biroul permanent a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri a DNA, pentru a le permite senatorilor studierea dosarului cauzei.
Biroul permanent al Senatului stabilise, pe 28 mai, un termen de două săptămâni Comisiei juridice pentru întocmirea raportului.
Termenul anterior - 2 aprilie - nu a fost respectat, mai multe şedinţe ale comisiei fiind suspendate din lipsă de cvorum.
Tăriceanu declara, pe 4 aprilie, că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere.
În 16 aprilie, a fost avansată de către senatorii social-democraţi soluţia invitării unui reprezentant al Parchetului General la Comisia juridică pentru susţinerea cauzei referitoare la solicitarea privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Nici în această privinţă nu a fost luată o decizie.
Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.
Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.