Atena: Grecia va avea dificultăţi în plata datoriilor către FMI şi BCE

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 februarie 2015

Atena: Grecia va avea dificultăţi în plata datoriilor către FMI şi BCE

Guvernul grec nu are o problemă imediată de lichiditate, dar va avea dificultăţi în rambursarea datoriilor către Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE), în primăvară şi în vară, declară ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis.

Prezent la un post de radio, oficialul de la Atena a menţionat: "Nu vom avea probleme de lichidităţi în sectorul public, dar vom avea, sigur, dificultăţi la plata ratelor către FMI, acum, şi către BCE, în iulie".

Un oficial din Ministerul elen de Finanţe a declarat, marţi, că Grecia aştepta să înceapă imediat discuţiile cu partenerii de la FMI şi UE pentru acoperirea deficitului de finanţare, după ce miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat, recent, prelungirea cu patru luni a programului de salvare destinat Atenei. Finanţarea va fi furnizată, însă, abia după aprobarea planului economic detaliat al guvernului elen, care cuprinde reformele la care se angajează autorităţile din Grecia.

După plata unor dobânzi de circa 2 miliarde de euro către deţinători privaţi de obligaţiuni şi creditori instituţionali, în această lună, Grecia trebuie să ramburseze FMI un împrumut în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de euro, cu scadenţa în martie.

Ulterior, în aprilie, statul elen trebuie să achite dobânzi de 800 de milioane de euro şi circa 7,5 miliarde de euro în iulie şi august, pentru obligaţiuni deţinute de BCE care devin scadente, precum şi pentru alte dobânzi.

Yanis Varufakis dă asigurări că guvernul elen îşi va respecta promisiunile: nu va face concedieri în sectorul public şi nu va reduce salarii şi pensii, în pofida solicitărilor creditorilor internaţionali pentru continuarea programului de reforme şi a disciplinei bugetare.

Acesta a menţionat că nu va creşte procentul preferenţial al TVA de care beneficiază insulele greceşti, adăugând, însă, că guvernul va lua în discuţie eventuale modificări ale acestui impozit.

Pe de altă parte, Varufakis a subliniat că a reuşit să convingă creditorii internaţionali să accepte pentru Grecia un deficit bugetar de 4,5% din PIB pentru anul 2016, în loc de 3%, nivel care "ar fi fost catastrofal" pentru ţară, potrivit spuselor sale.

Cancelarul german Angela Merkel salută acordul dintre Grecia şi creditorii internaţionali ai acestei ţări, însă consideră că "încă mai este mult de muncă".

Statele din Balcani rămân extrem de vulnerabile la ameninţarea unui colaps financiar al Atenei, din cauza legăturilor comerciale şi bancare solide cu Grecia, chiar dacă dependenţa este mai scăzută decât în urmă cu câţiva ani, potrivit unei analize Reuters. Aceasta arată că, deşi Grecia pare că şi-a asigurat extinderea asistenţei financiare, persistă pericolul unei eventuale ieşiri din zona euro a ţării şi există riscul ca băncile elene, afectate de ieşirile masive din depozite, să fie forţate să oprească brusc finanţarea acordată subsidiarelor externe, concentrate în statele din Balcani: România, Bulgaria, Albania, Macedonia şi Serbia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb