Audieri tensionate ale candidaţilor la ANRE

A.T.
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2015

Audieri tensionate ale candidaţilor la ANRE

Parlamentarii au fost mumă pentru favoriţii partidelor politice şi ciumă pentru independenţi

Audierile de ieri din Parlament ale candidaţilor care aspiră la cele trei poziţii libere din Comitetul de Reglementare al ANRE au oferit audienţei un spectacol tensionat. ANRE este reglementatorul pieţei noastre de energie şi controlează venituri de miliarde de euro ale giganţilor energetici.

Parlamentarii au fost mumă pentru cei cu sprijin politic şi ciumă pentru cei care au îndrăznit să-şi depună CV-urile de capul lor.

Favoriţii partidelor au primit întrebări care ţineau de perspectiva lor asupra unor probleme specifice din piaţa de energie şi de gaze, iar ceilalţi au primit întrebări mult mai dificile, care ţin de detalii tehnice ale pieţei. Cine spunea că este pregătit în domeniul gazelor, primea întrebări tehnice din electricitate şi invers.

Câţiva candidaţi au venit nepregătiţi, spunând că specialiştii din ANRE o să-i lămurească ce decizii trebuie să ia în Comitet.

Sursele noastre ne-au spus că, în continuare, deputatul PSD Rodin Traicu este favorit pentru poziţia de vicepreşedinte ANRE, iar secretarul de stat Mihai Albulescu este susţinut de PSD pentru poziţia de membru simplu în Comitetul de Reglementare. Liberalii îl susţin, conform surselor noastre, pe Claudiu Florin Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi un apropiat al lui Teodor Atanasiu, drept candidat pentru postul de membru în Consiliul de Reglementare al ANRE.

Din modul în care au decurs audierile de ieri, parlamentarii se aşteaptă ca membrii Comitetului de Reglementare să se priceapă atât la electricitate, cât şi la gaze, lucru cât se poate de normal dacă am lăsa la o parte aranjamentele de culise ale partidelor. Din această perspectivă, PSD a ales oameni care înţeleg domeniul şi care au putut să facă faţă binişor întrebărilor tehnice, dar care nu au avut menirea să îi încuie.

Mihai Albulescu, audiat în urmă cu două săptămâni, a vorbit mai mult despre cariera dumnealui şi despre experienţa care îl recomandă pentru postul din ANRE, iar Rodin Traicu le-a povestit, ieri, parlamentarilor, despre cum pot fi reduse pierderile din sistemul energetic. Domnia sa a declarat că investiţiile în reducerea pierderilor trebuie să înceapă cu sectorul de producţie şi apoi cu distribuţia şi transportul şi susţine că problema se poate rezolva fiscal, penalizând pe cei care nu fac investiţii şi stimulând pe cei care eficientează sistemul.

Claudiu Florin Roman - alesul liberalilor, care a stârnit controverse pentru că nu are o carieră îndelungată în energie, a venit cu un CV refăcut şi completat cu toate funcţiile pe care le-a ocupat în domeniu. Domnia sa a subliniat: "Am lucrat doi ani în ANRGN - instituţia care se ocupa de reglementarea sectorului de gaze, dar am fost şi preşedinte al CA Electrica Serv timp de doi ani şi la E.ON Gaz Distribuţie. Am cinci ani de experienţă ca secretar general al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor".

Întrebările foarte tehnice l-au încuiat, dar i s-a dat ocazia să-şi prezinte viziunea. Domnul Roman consideră că trebuie întărită funcţia de control a ANRE, care trebuie să se întoarcă acum cu faţa spre consumatori. Domnia sa cunoştea mai bine situaţia reclamaţiilor şi plângerilor depuse de consumatori la ANRE şi a subliniat că legislaţia trebuie să fie mult mai clară.

Vicepreşedintele CJ Alba apreciază că ANRE trebuie să atragă mulţi specialişti pe care să îi plătească mult mai bine pentru a face faţă provocărilor pieţei: "Mulţi angajaţi cheie din ANRE au plecat la operatorii private după ce au elaborate reglementări importante pentru piaţă. Oamenii care trebuie acum să îi controleze trebuie să fie foarte bine pregătiţi".

Comisiile parlamentare de specialitate au plecat ieri seară fără să decidă care sunt cele trei nume care vor fi înainte plenului Parlamentului la vot final pentru Comitetul de Reglementare al ANRE. Surse parlamentare susţin că decizia din plen va fi luată, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Mulţi angajaţi cheie din ANRE au plecat la operatorii privati după ce au elaborat reglementări importante pentru piaţă."

    O fraza simpla care explica in mare masura comportamentul ANRE, care adesea pare sa nu aiba alta grija decat prosperitatea distribuitorilor. E normal (in Romania), avand in vedere ca acestia sunt viitorii angajatori si ca legislatia privind conflictul de interese e cum e. 

    1. Diagnostic absolut correct,ANRE nu este nicicum in slujba clientului final ci a operatorilor de monopol natural (OTS,OD)

      ... nu toti angajatii-cheie din ANRE pleaca la operatorii privati etc., etc., etc.

      Citesc bunaoara, tot in Bursa, ca dl. Dumbraveanu - da, "acel" domn Dumbraveanu - nu mai este vice ANRE. A devenit consilierul personal al d-lui Presedinte ANRE. Cu siguranta il consiliaza foarte, foarte bine cu privire la adevaratele proritati ale institutiei.

      QED. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb