Partidul AUR a transmis că, deşi a fost mult întârziată, demararea unei anchete a Parchetului European cu privire la achiziţia de către Comisia Europeană a vaccinurilor anti-COVID 19 este un pas binevenit în direcţia elucidării gravelor acuzaţii de corupţie care au fost formulate la adresa preşedintei CE Ursula von der Leyen, informează news.ro.
Această anchetă poate fi momentul adevărului atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru Parchetul European condus de compatrioata noastră Codruţa Kovesi. Ori este o încercare de spălare a Ursulei von der Leyen de acuzaţiile care i se aduc în afacerea vaccinurilor, ori Parchetul European se va dovedi o structură cu adevărat independentă de orice influenţă politică, dispusă să meargă până la capăt pentru a afla adevărul. Mai bine mai târziu, decât niciodată", a afirmat George Simion, preşedintele AUR, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
Totodată, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a precizat că partidul a solicitat, încă din luna noiembrie a anului trecut, Parchetului Europeană ancheteze modul în care a fost făcută achiziţia acestor vaccinuri împotriva coronavirusului.
"AUR a cerut Parchetului European încă din 23 noiembrie 2021 să ancheteze modul în care s-a făcut achiziţia acestor vaccinuri. Să nu uităm că această mega-afacere a fost de la bun început total netransparentă, iar contractele, atât cele încheiate de Comisie, cât şi cele în care statele naţionale sunt parte, sunt încă secretizate. Sperăm ca Parchetul European să-şi facă datoria cu rapiditate şi să elucideze această afacere de corupţie care a zdruncinat încrederea cetăţenilor în autorităţile naţionale şi europene, a declarat Claudiu Târziu, conform sursei citate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 15:35)
Se anchetează, dar va fi fără vinovat,
doar nu o sa se autocondamne,
cum rusii se autobombardeaza