Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Parchetului European, în special prim-procurorului şef european, Laura Codruţa Kovesi, să înceapă investigarea modului în care Comisia Europeană a făcut achiziţiile de vaccinuri anti-COVID-19, informează Agerpres.
"Achiziţia acestor vaccinuri este afacerea secolului sau poate chiar a mileniului. Sunt în joc foarte multe miliarde de euro din banii contribuabililor europeni. Suntem cu toţii îndreptăţiţi să aflăm cum au fost negociate aceste contracte, care sunt legăturile familiei van der Leyen cu Big Pharma, de ce au fost secretizate contractele. Instituţiile europene sunt primele chemate să dea exemplu de transparenţă şi de intransigenţă cu privire la cheltuirea banilor publici. Îi cer doamnei Kovesi să se implice personal din funcţia de procuror şef pentru a face lumină în acest caz", a afirmat deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, investigaţii independente de presă "au scos la iveală date şi informaţii concrete cu privire la legături directe între familia preşedintei Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, şi o mare companie producătoare de vaccinuri anti-COVID".
Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, susţine, la rândul său, că Parchetul European are datoria să demareze o anchetă pe marginea acestui caz, întrucât explicaţiile Ursulei van der Leyen privind modul în care s-au achiziţionat vaccinurile întârzie.
"Aceste acuzaţii foarte grave apărute în sfera publică trebuie lămurite cât mai curând. Pentru că explicaţiile doamnei Ursula van der Leyen cu privire la modul în care s-au achiziţionat vaccinurile întârzie, considerăm că Parchetul European are datoria să demareze o anchetă pe marginea acestui caz. Este în joc credibilitatea instituţiilor europene (...)", afirmă Târziu în acelaşi comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2021, 10:06)
BRAVO! TRANSPARENTA SI APOI MAI STAM DE VORBA! ASA E DEMOCRATIC, NU?!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2021, 10:40)
Au si gasit AUR la cine sa se adreseze! Tocmai la Cucuveaua Mov, cea mai slugarnica si mai antinationala balena! Simioane tata, vedeti sa nu inceapa ancheta chiar cu voi!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2021, 15:50)
Ai perfectă dreptate numai, vezi tu, legal ăștia sunt pașii...
Ce-ai fi vrut să spună? Că vita Koveși e o marionetă și executantă #creierless? Păi ăsta e adevărul însă în politică trebuie și puțină diplomație, altfel le dai apă la moară celor care spun că-s: extremiști, plătiți de Putin, anti-semiți, xenofobi, că vor să interzică pâinea feliată și berea rece.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2021, 12:35)
asta-i ca si cum mi-ar cere cineva sa-i dau o palma lui biden , cam aceleasi sanse sa faca ceva o are si kovesi . nici nu stiu daca se pricepe , aici facea altceva , adica nimic , barfa .