Autoritatea Palestiniană va începe vaccinarea populaţiei la mijlocul lui februarie, după ce va primi 50.000 de doze

J.P.
Internaţional / 1 februarie 2021

Autoritatea Palestiniană va începe vaccinarea populaţiei la mijlocul lui februarie, după ce va primi 50.000 de doze

Autoritatea Palestiniană a anunţat luni că urmează să primească la mijlocul lui februarie 50.000 de vaccinuri împotriva COVID-19, cu care va lansa campania de imunizare a populaţiei în Cisiordania şi Fâşia Gaza, transmite AFP, conform Agerpres.

Guvernul palestinian a indicat în ultimele săptămâni că a semnat mai multe contracte cu laboratoare farmaceutice din străinătate, exprimându-şi de asemenea speranţa într-o primă livrare la începutul lui februarie graţie programului COVAX de ajutorare a celor mai sărace ţări, creat de OMS şi Alianţa pentru vaccinuri (GAVI).

Autoritatea Palestiniană va primi 'un prim lot de 50.000 de vaccinuri, provenind din mai multe surse, dintre care cea mai importantă este COVAX, şi, în consecinţă, vaccinarea va începe la mijlocul acestei luni', a declarat prim-ministrul Mohammed Shtayyeh, înaintea şedinţei săptămânale de guvern la Ramallah, în Cisiordania ocupată.

El a precizat că o parte din vaccinuri le va fi alocată palestinienilor din Fâşia Gaza, enclavă cu 2 milioane de locuitori.

Totodată, Shtayyeh a anunţat prelungirea cu două săptămâni a restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte şi în weekend-uri în Cisiordania, teritoriu unde trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.

Duminică, Israelul a anunţat că va furniza Autorităţii Palestiniene 5.000 de doze de vaccin din stocurile sale, după ce a primit apeluri de la responsabili ONU şi de la ONG-uri pentru a-i ajuta pe palestinieni.

Primele 2.000 de doze au fost transferate luni Autorităţii Palestiniene, a indicat un responsabil din Ministerul palestinian al Sănătăţii, sub rezerva anonimatului.

El nu a precizat cine vor fi cei cărora le vor fi administrate aceste vaccinuri cu prioritate şi nici începând de când.

Un înalt responsabil palestinian a afirmat duminică pentru AFP că cele 5.000 de doze sunt cel mult 'un gest simbolic'.

Statul evreu, care ocupă din 1967 Cisiordania şi a impus o blocadă Gazei de mai bine de 10 ani, a vaccinat deja peste 3 milioane de israelieni, adică o treime din populaţie, de la debutul campaniei la sfârşitul lui decembrie.

Ministerul palestinian al Sănătăţii a raportat până acum un număr de 107.816 de infectări cu coronavirus şi 1.314 decese asociate în Cisiordania ocupată.

În Fâşia Gaza, mişcarea islamistă Hamas aflată la putere a anunţat 51.527 de infectări şi în jur de 520 de decese.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb