Autovit.ro, cea mai mare platformă auto online din România, a realizat o analiză cuprinzătoare a pieţei din 2024, evidenţiind tendinţele majore şi preferinţele românilor în materie de achiziţii auto. Într-un an marcat de schimbări în opţiunile consumatorilor, platforma a înregistrat rezultate remarcabile, consolidându-şi poziţia de lider şi rămânând un punct de referinţă pentru tranzacţiile auto din ţară.
Sectorul auto local a înregistrat un bilanţ impresionant la finalul lui 2024, cu peste 1,2 milioane de tranzacţii realizate, performanţa fiind susţinută de creşteri semnificative pe toate segmentele, conform datelor publicate de DGCPI (Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări).
Pe segmentul maşinilor noi, piaţa a crescut cu 5% faţă de anul precedent, înregistrând peste 151.000 de unităţi înmatriculate în 2024, comparativ cu 144.000 în 2023. Tendinţa ascendentă continuă pentru al treilea an consecutiv, marcând o creştere de aproximativ 25% comparativ cu 2021 şi stabilind cel mai bun nivel de după 2019. Cea mai bună lună de achiziţie a fost iunie - 21.358 de unităţi, cu un plus de 62% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2023. La polul opus, septembrie a fost cea mai slabă lună, cu doar 8.975 de unităţi.
Piaţa maşinilor second-hand din import a cunoscut o revenire notabilă, ajungând la un total de 344.486 de unităţi înmatriculate, faţă de 309.876 în 2023 şi 325.062 în 2022, arată analiza DGCPI. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în octombrie 2024, cu 34.449 de maşini înmatriculate, marcând o creştere de 15% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. În ultimii trei ani, pe acest segment au fost aduse în ţară aproximativ un milion de vehicule second-hand.
Reînmatriculările încheie anul 2024 cu o creştere de aproximativ 5%, depăşind pragul de 710.000 unităţi, cel mai mare volum de tranzacţii cu maşini second-hand înregistrate pe plan intern în ultimii şase ani. Luna cea mai activă a fost octombrie, cu 68.065 de unităţi, în timp ce iunie a înregistrat cel mai mic număr, cu doar 49.594 de reînmatriculări.
Creştere semnificativă a anunţurilor şi a valorii maşinilor listate
Platforma Autovit.ro a înregistrat o creştere constantă, atât în numărul de anunţuri, cât şi în valoarea ofertelor prezentate.
Pe parcursul anului trecut, au fost publicate 253.252 de anunţuri noi, reprezentând un plus de 9,3% faţă de 2023, ceea ce subliniază interesul tot mai mare al utilizatorilor. Cele mai active luni au fost martie, cu 24.119 anunţuri, şi octombrie, care a înregistrat un vârf de 24.823 de oferte.
Mai mult, valoarea totală a maşinilor puse la vânzare pe Autovit.ro, în 2024, a depăşit 4,7 miliarde de euro, marcând o creştere substanţială de aproximativ 9% faţă de anul anterior.
"Anul 2024 a fost unul important pentru Autovit.ro, platforma înregistrând creşteri pe numeroase segmente şi continuând să fie un barometru al pieţei auto din România. Cu o ofertă diversificată, servicii de calitate şi o înţelegere profundă a preferinţelor cumpărătorilor, Autovit.ro şi-a reafirmat angajamentul de a oferi cele mai bune soluţii pentru toate nevoile auto ale românilor.", a declarat Andrei Dumuţa, General Manager Autovit.ro.
Preferinţele utilizatorilor: mărcile şi modelele de top
Preferinţele românilor în materie de mărci auto rămân constante, cu Volkswagen şi BMW în topul clasamentului, acestea remarcându-se cu peste 33.000 de anunţuri fiecare (13% din total). Mercedes-Benz se numără şi în 2024 printre cele mai populare mărci puse la vânzare pe Autovit.ro, înregistrând peste 25.000 de oferte (10%), urmat de Audi şi Ford, cu peste 21.000 (9%) şi respectiv 15.000 de oferte (6%) disponibile în platformă.
Din perspectiva vizualizărilor, BMW a dominat clasamentul cu peste 25 de milioane de accesări (16% din total), următoarele poziţii fiind deţinute de Mercedes-Benz, Volkswagen şi Audi, fiecare acumulând între 16 şi 18 milioane de vizualizări. Skoda a reuşit să atragă atenţia utilizatorilor şi completează top 5 cu peste 8 milioane de vizionări.
Interesul crescut al cumpărătorilor a dus la înregistrarea unui număr total de aproximativ 162 milioane de accesări în platforma Autovit.ro, pe tot parcursul anului 2024.
În ceea ce priveşte modelele specifice, Volkswagen Golf, Volkswagen Passat şi Skoda Octavia ocupă primele locuri în ofertele dealerilor, cu peste 7.000 de anunţuri fiecare (3% din total). BMW Seria 5 şi Seria 3 s-au remarcat, la rândul lor, cu peste 6.000 de anunţuri fiecare, ocupând în acelaşi
timp primele locuri la capitolul vizualizări (peste 10 milioane cumulat). Volkswagen Golf a rămas în atenţia utilizatorilor, cu peste 4 milioane de accesări, alături de Audi A4 şi Skoda Octavia, fiecare înregistrând peste 3 milioane de vizualizări.
Evoluţia segmentelor diesel şi hybrid. Creşterea popularităţii SUV-urilor
SUV-urile au continuat să câştige teren şi în 2024, reprezentând 37% din totalul anunţurilor de pe platformă, comparativ cu 34% în 2023, subliniind încă o dată orientarea tot mai pronunţată a consumatorilor către acest segment auto.
În privinţa tipului de motorizare, oferta de autoturisme diesel a scăzut cu 4%, acestea menţinându-şi însă supremaţia, cu 63% din totalul anunţurilor. O creştere notabilă a fost înregistrată de modelele plug-in hybrid, care au avut un avans de 3% în numărul ofertelor şi de 4% în vizualizări.
Preţuri şi alegerile utilizatorilor
Profilul cumpărătorului român în 2024 indică o preferinţă clară pentru maşinile fabricate în perioada 2019 - 2020, acest segment generând 22% din totalul vizualizărilor şi reprezentând 18% din ofertele dealerilor.
Din perspectiva preţurilor vehiculelor prezentate în platformă, cel mai mare interes a fost pentru autoturisme cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro, aceste categorii acumulând 41% din totalul accesărilor şi 39% din cel al anunţurilor.
Platforma a înregistrat o creştere de 8% a numărului de anunţuri pentru maşini noi în perioada ianuarie - decembrie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. La finalul anului trecut, aproximativ 10.000 de oferte de maşini noi erau listate pe Autovit.ro.
Segmentul pieselor auto pe Autovit.ro
Segmentul pieselor auto a înregistrat o evoluţie spectaculoasă în 2024, valoarea acestora depăşind 600 de milioane de euro, cu 84% mai mult decât în 2023.
În total, platforma a găzduit peste 2,4 milioane de anunţuri pentru piese auto, mărcile cele mai bine reprezentate fiind Volvo, Volkswagen, BMW, Audi şi Nissan.
Opinia Cititorului