Banca centrală şi băncile comerciale din Siria îşi vor relua activităţile marţi, după ce angajaţii au fost rugaţi să revină la muncă, informează Agerpres. Anunţul a fost făcut de surse din interiorul Băncii Centrale şi bancheri comerciali, după ce rebelii l-au înlăturat pe Bashar al-Assad de la putere.
Depozitele constituite de cetăţenii sirieni la băncile care funcţionează în Siria sunt în siguranţă, a informat anterior Banca Centrală a Siriei, într-o postare pe Facebook.
Preşedintele înlăturat Bashar al-Assad a fugit duminică din Damasc, alungat de o ofensivă spectaculoasă a rebelilor islamişti, un punct de cotitură în istorie care a pus capăt unei jumătăţi de secol de conducere necontestată de către clanul familiei sale.
Pe 27 noiembrie, o coaliţie de rebeli condusă de grupul islamist HTS a lansat o ofensivă majoră din Idlib (nord-vestul Siriei). În doar zece zile, rebelii au reuşit să cucerească teritorii extinse şi oraşe importante precum Alep, Hama, Deraa şi Homs, înainte de a ajunge în capitală, Damasc. Aceasta reprezintă cea mai mare ofensivă din războiul civil sirian, care a început în 2011 şi a provocat peste 500.000 de victime.