Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a redus, ieri, intervalul ţintă al dobânzii de politică monetară la "cât mai aproape de zero", de la 0,25%, încercând să oprească aprecierea puternică a francului, considerat un plasament refugiu.
SNB a anunţat că ţinteşte o rată interbancară LIBOR la trei luni "cât se poate de apropiată de zero" şi a arătat că va creşte semnificativ în următoarele zile infuziile de franci în piaţă.
Francul s-a apreciat cu 10% în raport cu euro în ultimele două luni, pe fondul temerilor legate de criza datoriilor din Europa. Aprecierea a afectat exportatorii elveţieni.
După anunţul privind reducerea dobânzii de către SNB, francul a pierdut 3% faţă de moneda europeană, ajungând la 1,11206 unităţi/euro la ora 11.44, pe piaţa din Zürich. Mai devreme, francul atinsese recordul maxim de 1,07958 unităţi/euro. Raportat la moneda SUA, francul a ajuns la 77,67 centime, de la 76,22 centime în ziua precedentă.
Analiştii cred că reducerea dobânzii de către SNB va limita doar pe termen scurt aprecierea francului elveţian.