Băncile centrale nu mai pot menţine iluzia bunăstării prin planificare

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 februarie 2016

Băncile centrale nu mai pot menţine iluzia bunăstării prin planificare
CĂLIN RECHEA

Căderea comunismului, în urmă cu peste un sfert de secol, a demolat mitul bunăstării prin planificarea creşterii economice.

Dar ideea planificării nu a dispărut, moştenirea ei fiind ţinută în viaţă de băncile centrale, care încă mai încearcă să ne convingă că pot să dirijeze economia reală prin dobânzi zero sau chiar negative şi prin tipărire.

Ultimul şef al unei mari bănci centrale chemat să-şi expună viziunea a fost Janet Yellen, conducătoarea Federal Reserve, în faţa comitetelor specializate ale Congresului american (n.a. preşedintele Fed-ului este obligat, pe baza legii " Humphrey-Hawkins Full Employment Act" din 1978, să prezinte un raport bianual de politică monetară).

"Politica monetară nu se află pe un curs predefinit", iar "traiectoria dobânzii de referinţă este determinată de ceea ce ne spun datele despre perspectiva economiei", a precizat Yellen în declaraţia sa.

Situaţia pieţei muncii, unde rata oficială a şomajului a coborât până la 4,9%, a fost utilizată pentru susţinerea politicii de normalizare a dobânzii de politică monetară, însă membrii Comisiei de Servicii Financiare a Camerei Reprezentanţilor şi-au arătat îngrijorarea cu privire la scăderea accelerată a pieţelor financiare din ultima perioadă şi au dorit să ştie dacă se poate trece la o dobândă negativă.

"Nu suntem siguri de legalitatea trecerii la o dobândă negativă", a răspuns Yellen, dar "în lumina experienţei ţărilor din Europa şi a altor ţări, studiem problema, astfel încât să fim pregătiţi dacă va fi nevoie de o nouă relaxare".

Aceasta este doar una dintre declaraţiile care l-au determinat pe David Stockman, fost oficial în administraţia Reagan, să scrie pe blogul său că "Yellen pare să nege magnitudinea problemelor cu care se confruntă".

Steen Jakobsen, economist-şef şi CIO la Saxo Bank, a fost mult mai dur în verdictul său. "Impotenţa băncilor centrale este acum totală şi asistăm la sfârşitul planificării din partea băncilor centrale", scrie economistul danez, în condiţiile în care "muniţia lor s-a terminat".

În opinia sa, mai există doar două variante de evoluţie: sfârşitul ciclului datoriilor sau o criză adâncă, urmată de o nouă încercare de prelungire a iluziei.

Pentru Jakobsen, dobânzile negative ar putea fi instrumentul preferat de Federal Reserve pentru o nouă relaxare a politicii monetare, în timp ce analişti ai unor mari companii financiare, cum este Ward McCarthy de la Jefferies LLC din New York, consideră că declinul accelerat al pieţelor financiare din ultima perioadă nu va determina Fed-ul să oprească creşterea dobânzii, ci doar să-i tempereze ritmul.

Evoluţia ratei şomajului nu a împiedicat pieţele să-şi tempereze puternic aşteptările privind noi majorări ale dobânzii în acest an, poate şi ca urmare a neîncrederii în datele oficiale.

Jurnalistul John Crudele de la New York Post, care se luptă de aproape doi ani cu Biroul de Statistică al Statelor Unite pentru transparentizarea procedurii de calcul a ratei şomajului, a scris recent că "raportul pentru luna ianuarie 2016 este plin de lucruri ciudate" (n.a. vezi articolul la adresa nypost.com).

În urma declaraţiilor preşedintelui Yellen, dolarul a cunoscut o depreciere puternică faţă de yen, dar şi faţă de euro, iar explicaţiile analiştilor cu privire la cauze ocupă un spectru larg, de la perspectiva dobânzilor negative, până la lipsa informaţiilor relevante din discursul conducătoarei Federal Reserve.

Dincolo de întrebările referitoare la perspectivele politicii monetare, unul dintre membrii comisiei, Sean Duffy, a dorit să afle de ce banca centrală americană nu pune la dispoziţia Congresului o serie de materiale care să clarifice acuzaţiile de transmitere ilegală a unor informaţii către firme din mediul privat.

Suspiciunea planează chiar asupra preşedintelui Federal Reserve, Janet Yellen, care atunci ocupa postul de vice-preşedinte al băncii centrale, conform informaţiilor apărute în Wall Street Journal, Financial Times şi la Bloomberg.

Cereri în acest sens au fost transmise Fed-ului chiar de către preşedintele Comitetului de Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor, Jeb Hensarling, însă un răspuns clar se lasă aşteptat, oficialii Federal Reserve apelând la confidenţialitatea deciziilor de politică monetară şi exprimându-şi îngrijorarea cu privire la independenţa instituţiei.

"Vom lua în considerare problema şi vă vom răspunde", a fost replica preşedintelui Federal Reserve, dar congresmanul Duffy a insistat, deoarece "nu este o problemă care priveşte politica monetară".

Acesta este contextul în care "credincioşii în eficienţa băncilor centrale şi a programelor de relaxare cantitativă şi-au pierdut, într-un final, credinţa", după cum scrie Steen Jakobsen pe site-ul său de la Saxo Bank, în condiţiile în care "Yellen nu a făcut nimic în faţa Comisiei din Congres pentru a ajuta piaţa" şi "a părăsit rănită Dealul Capitoliului".

După ce subliniază colapsul lichidităţii pe pieţele internaţionale, analistul american Martin Armstrong estimează că băncile centrale vor pierde, în curând, orice control asupra dobânzilor. Acestea, mai ales pentru maturităţile ridicate, se vor angaja pe o traiectorie susţinută de creştere, pe fondul accentuării crizei datoriilor suverane. "Jocul va continua cât timp va exista cerere pentru noile emisiuni de obligaţiuni guvernamentale", dar "acest fenomen nu poate continua pe termen nedefinit", mai scrie Armstrong.

Într-adevăr, "jocul" nu mai poate continua, însă băncile centrale, ultimii dinozauri ai planificării, nu vor renunţa uşor la privilegiile lor şi nimeni nu ştie cât rău poate face un dinozaur încolţit, chiar dacă acesta ştie că "meteoritul datoriilor" se apropie pe o traiectorie de neclintit.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. care încă mai încearcă să ne convingă că pot să dirijeze economia reală prin dobânzi zero sau chiar negative şi prin tipărire.

    De la asta pleaca intreaga eroare de logica: BC nu au introdus dobanzile negative de nebune ca asa au tras ele liniile sau asa le-au dat modelele econometrice. Astea au fost niste masuri extreme luate in urma fraudelor si mizeriilor facute de...de catre cine? Ghici! Franturi de logica care duc la concluzii gresite. Incercati sa ganditi singuri, copy/paste din 100 de saituri sau ziare nu fac decat sa creeze un amalgam de nimic complex. 

    1. Nimeni nu gindeste singur, de aia exista Shakespeare, Einstein, Aristotel si Biblia, ca sa nu inventam apa calda.

      Spre deosebire de tine, care pare ca substitui gindirii, increderea in bancile centrale si-ti dai explicatia crizei limitindu-te la ideea de ilegalitate, eu unul, de pilda, cred ca pe linga asta, criza ilustreaza disfunctionalitatea sistemului. 

      opinia mi-am argumentat-o, in repetate rinduri, in articole publicate in BURSA, dar si in cartea pe care am pus-o pe piata la sfirsitul anului trecut. 

      Aici este doar un grupaj de articole si informatii ilustrative, adecvate vehicolului numit "ziar print", care este altceva decit ceea ce vezi pe site.

      Cumpara-l, sa vezi, nu te mai repezi degeaba. 

      E clar ca nu m-am facut inteles. Voiam doar sa spun ca nu trebuie sa preluam ce spun altii fara un triaj de logica, argumente, experienta, cunostinte proprii etc. Capitalismul e imperfect toti o stiu. Faptul ca BC au incercat sa repare ce au stricat altii nu le fac vinovate. Personalitatile enumerate au fost dintre cele care au creat si descoperit cu capu lor, desi aducerea lor in discutie nu o inteleg dar eu sunt limitat in gandire deci nu conteaza. Si nu m-am repezit nicaieri a fost un punct de vedere. Nu tip, nu sunt nervos, nu sunt agitat nu am venit sa instig la ura sau altceva. Poate ca sunt apreciate numai laudele ca peste tot si atunci e ok. Nu mai vin.

      Bine faceti, Make nu suporta sa-l contrazici,el e cel care mereu dreptate,in trufia lui, altii nu inteleg,nu folosesc corect notiunile etc etc

      Ce politica face acest ziar citind intr-adevar doar din 0 hedge?  

      Tocmai am semnalat ca exista o procesare in spatele acestei selectii; dar, te-am indemnat sa cumperi ziarul print, ca sa poti vedea ceea ce am facut: in acest grupaj exista nu doar rezumate la stiri si opinii preluate (cu scopul schitarii unui context general), ci si citeva articole proprii.

      Site-ul nu poate reflecta expresia ziarului print.

      Verifica-mi afirmatia practic, te rog. 

      Cind am dreptate, am dreptate; cind nu, nu.

      De obicei am dreptate, pentru ca nu mint, iar cind n-am dreptate, ma scuza faptul ca nu mint. 

      Corectitudinea folosirii notiunilor imi este subiect predilect, deoarece intelegerea si comunicarea depind de utilizarea lor conform definitiilor general acceptate. 

      Ce politica face acest ziar? 

      Cind iti spun ca habar n-am, nu mint. 

      Daca iti spun ca politica noastra se reduce la a spune adevarul, asa cum il intelegem, ar fi asta un raspuns la intrebarea ta?  

      Oricum, afirmatia ta ca ziarul nu ar face decit sa citeze Zerohedge este falsa.

      Si nu mint. 

      nici in articol (autorul), nici in pozitiile exprimate de cei care au comentat articolul nu se clarifica ce se sustine, existenta sau non-existenta bancii central. care este pozitia ta cu privire la banca centrala? o desfiintam, o privatizam?! nu de alta, da' jumatatile de masura n'au mers.

      Stimate d.i., in "modelul Pennsylvania" (fara banci comerciale, dar cu banca centrala), bugetul statului este alimentat din dobinzile la credite (creditele sint acordate de banca centrala), in conditiile in care nu exista impozite si taxe.

      Cu alte cuvinte, dezvoltarea social-economica sta pe umerii initiativei private, unde banca centrala isi gaseste rostul de placa turnanta intre individ si societate. 

      Este asta o "jumatate de masura"? 

      Nu stiu.

      Dar pare o organizare functionala, impresie intarita de faptul ca a functionat realmente. 

      scoaterea bancilor comerciale din system si, mai ales, dotarea bancii central cu functia de creditor omnipotent ar desfiinta, existential, functia sa de creditor de ultim resort! Solutia cautata, eliminarea pietei financiare "pentru sine" presupune acoperirea fischer (100% in "ceva" : aur, bunuri economice fungibile etc.) ! cine stabileste oportunitatea si eficienta creditelor? Solutia de discutat este banca centrala, banci de investitii si in paralele (a se citi, stimulativ) dezvoltarea pietei primare a finantarii societare si limitarea derivatelor la instrumente de risc "acoperite" 100%., ori, respectarea pravilei biblice privind dobanda (uzura) si gasirea unui mechanism de creditare bazat pe alta paradigma remuneratorie (asta, apropos de cartea dv.)

      interventia 1.8. imi apartine. scuze pentru omisiunea numelui.

      "Pravila biblica" promite o "remunerare" in "bunuri spirituale", care, din PACATE (am scris cu majuscule, ca sa subliniez polisemantismul exprimarii) nu au valoare de circulatie, ci asigura,"doar", coeziunea sociala.

      Ideea este cu atit mai acceptabila in lumea religiosa de sorginte iudee - crestina si islamica - astfel ca s-ar cuveni sa nu-mi cereti mie solutiile, care, in definitiv, fiind de natura tehnica, ma cam chinuie, ci sa le gaseasca expertii ca dumneavoastra.

      Asa ca eu sint cel care va intreaba: cum facem, cu banca centrala sau fara? 

      Ziarul print citit in gradina e minunat.

      Multumesc!

      Solutia este "cu" si "fara"! cu banca centrala, fara jumatati de masura, incepand de la separarea fianciar-contabila a imprumuturilor (indestulari banesti din capital propriu + depozite pe termen mediu si lung) de credite (indesutulari banesti din creatie ex-nihilo de moneda).

      Mai explicit, va rog!

      Stiu ca nu va vine la indemina, dar faceti un efort, va rog! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb