Preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat marţi Legea privind finanţarea statului federal american până la 30 decembrie 2015, lege care a fost adoptată de Congresul american sâmbătă seara, după ore întregi de dezbateri, a anunţat Casa Albă, informează AFP.
Camera Reprezentanţilor a adoptat această Lege a finanţelor joia trecută, însă Senatul a aşteptat până în ultimul moment, sâmbătă seara, ca să voteze la rândul său textul.
Bugetul statului american pentru perioada octombrie 2014-septembrie 2015 se va ridica la 1.014 miliarde de dolari, la care se adaugă şi cheltuielile excepţionale (pentru probleme precum Afganistan, Irak, Ebola, catastrofe naturale), însumând în total circa 1.100 de miliarde de dolari, conform Agerpres.
Adoptarea de către cele două camere ale Congresului era necesară pentru ca administraţiile federale să nu sufere paralizia activităţilor, aşa cum s-a întâmplat în octombrie 2013.
Legea finanţelor reuneşte cheltuielile aşa-zise "discreţionare" ale statului federal, adică circa o treime din toate cheltuielile federale, care ar urma să depăşească 3.700 de miliarde de dolari în 2015. Celelalte două treimi sunt calificate ca fiind cheltuieli "obligatorii" şi includ în mod concret pensiile şi alte ajutoare sociale.