Atacuri aeriene israeliene au vizat joi corturi care adăposteau palestinieni strămutaţi în Fâşia Gaza, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane, între care şi copii, a anunţat Apărarea civilă palestiniană, relatează AFP.
Armata israeliană, care nu a făcut declaraţii cu privire la aceste lovituri, şi-a intensificat bombardamentele aeriene şi şi-a extins operaţiunile terestre în Fâşia Gaza după reluarea ofensivei pe 18 martie, premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmând că presiunea militară este singura cale ca Hamas să returneze ostaticii răpiţi în timpul atacului mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
'Cel puţin 16 persoane au fost ucise, majoritatea femei şi copii, şi 23 au fost rănite în urma lansării a două rachete israeliene asupra mai multor corturi care adăposteau familii strămutate în zona Al-Mawasi, în Khan Yunis (sud)', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Apărării civile palestiniene, Mahmoud Bassal.
O altă lovitură asupra unui cort cu persoane strămutate s-a soldat cu şapte morţi, 'majoritatea femei şi copii', la Beit Lahia, în nordul Fâşiei Gaza, a adăugat el.
Un tată şi copilul lui au fost ucişi şi 13 persoane au fost rănite într-o lovitură care a vizat un cort cu persoane strămutate, în apropiere de zona Al-Mawassi, a precizat el.
Imaginile AFP au arătat corturi în flăcări în zona Al-Mawasi după atacurile israeliene şi membri ai Apărării civile care încercau să le stingă.
Corpuri sunt apoi urcate într-o ambulanţă, în timp ce civili care folosesc lumina de la telefoanele mobile recuperează părţi de corpuri, pe care le pun în pături.
Israelul a promis că va distruge Hamas, care a preluat puterea în 2007 în Fâşia Gaza, situată la graniţă cu sudul Israelului. Israelul vrea să dezarmeze gruparea, iar luptătorii ei să părăsească teritoriul, ceea ce Hamas refuză.
Pentru a spori presiunea asupra Hamas, armata israeliană a anunţat miercuri că a transformat 30% din teritoriul palestinian într-un 'perimetru de securitate' şi a raportat peste 100 de 'eliminări ţintite' după 18 martie.
În pofida condamnărilor din partea multor ţări şi organizaţii, Israelul continuă să blocheze intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, teritoriu asediat de la începutul războiului, scrie AFP.