BAROMETRU: Ouăle, salata de boeuf, sarmalele, legumele, cozonacul şi pasca - mâncărurile preferate de cetăţeni pentru masa de Paşte

Miscellanea / 23 aprilie 2022

Ouăle, salata de boeuf, sarmalele, legumele, cozonacul şi pasca - mâncărurile preferate de cetăţeni pentru masa de Paşte

Ouăle, salata de boeuf, sarmalele, legumele, cozonacul şi pasca sunt mâncărurile preferate de cei mai mulţi români pentru masa de Paşte. Aceasta este concluzia barometrului realizat în perioada 13 aprilie-20 aprilie de revista Casoteca şi portalul banii.net. Analiza, care a avut ca subiect preferinţele românilor cu privire la mâncărurile şi băuturile alese de români în perioada sărbătorii pascale, a avut la bază un chestionar online publicat pe site-urile casoteca.ro, banii.net, informateca.ro, agroteca.ro şi pedagoteca.ro. De asemenea, chestionarul a fost disponibil şi pe Facebook, unde a fost văzut de peste 10.000 de români.

În ceea ce priveşte respondenţii, aceştia au avut vârste cuprinse între 17 ani şi 70 de ani, femeile reprezentând aproape 64%, în timp ce puţin peste 36% dintre chestionare fiind completate de bărbaţi. Cei mai mulţi respondenţi, peste 68%, sunt din grupa de vârstă 20-40 de ani.

Pe primele trei locuri în preferinţele românilor pentru masa de Paşte găsim ouăle (76,9%), cozonacul (61,8%) şi apa (59,8%). Surprinzător, legumele nu sunt foarte departe de podium, aproape 54% dintre respondenţi alegându-le pentru masa de sărbătoare. Tot peste 50% din voturi au primit, în ordine, sarmalele, salata de boeuf şi pasca.

La masa de Paşte, 42,6% dintre români vor avea drob, iar 39,5% vor mânca friptură de miel. Friptura de pui reprezintă cea mai bună alegere pentru aproape o treime dintre români, în timp ce mai puţin de 20% susţin că vor mânca friptură de porc, iar doar 12% dintre români spun că vor mânca mici.

Nici peştele nu se bucură de mare succes, 14,1% dintre românii care au completat barometrul alegându-l pentru masa de Paşte. În schimb, 27.4% dintre români vor mânca salata de icre. Salata preferată de români este cea de boeuf, cu peste 50% dintre opţiuni, iar pe locul al doilea găsim salata de vinete, aleasă de 37,6% dintre respondenţi.

La capitolul băuturi, cele mai multe voturi, aproape 60%, s-au dus către apă. Cu siguranţă, vinul nu va lipsi de pe mesele românilor, peste o treime alegând vinul roşu, aproape încă o treime vinul roze, în timp ce vinul alb este preferat de circa 23% dintre respondenţi.

Contrar aşteptărilor, băuturile spirtoase nu sunt printre preferatele românilor pentru masa de Paşte. Cea mai căutată tărie va fi whisky-ul, cu doar 9% din voturi, următoarele locuri fiind ocupate, în ordine, de ţuică, vodcă şi cognac.

În ceea ce priveşte sucurile, 29,4% dintre români le preferă pe cele carbogazoase, iar 26,4% pe cele necarbogazoase.

La capitolul desert câştigător este cozonacul, urmat de pască (50,3%), chec (35,6%), plăcintă (23,2%), tort (21,3%) şi îngheţată (17,3%).

În ceea ce priveşte alte mâncăruri preferate pentru masa de Paşte, şniţelele de ied, tiramisu, cartofii prăjiţi şi pieptul de raţă cu piure de cartofi şi gem de prune reprezintă alegeri ale respondenţilor care nu s-au găsit printre preparatele nominalizate în cadrul chestionarului. De asemenea, un român a ţinut să precizeze că nu crede în "evenimentele care se sărbătoresc", de aceea nu îi pasă ce are pe masa de Paşte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb