BĂSESCU DESPRE EVENTUALA CANDIDATURĂ LA PMB:  "Voi anunţa la momentul potrivit"

Andrei Stan
Politică / 12 ianuarie 2016

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu a reiterat astăzi că nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei, afirmând că îşi va anunţa decizia ''la momentul potrivit'', în condiţiile în care Colegiul Naţional al partidului o să valideze sâmbătă candidaturile la alegerile locale în ţară, potrivit unor surse din presă.

''Vreţi să vă spun secrete? (...) Niciodată nu am exclus (o candidatură la Primăria Capitalei, n.r), dar nici nu am afirmat că o voi face'', a răspuns preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, întrebat de ziarişti dacă va candida la Primăria Capitalei.

''La momentul potrivit (voi anunţa decizia, n.r)'', a afirmat fostul şef de stat, la insistenţele jurnaliştilor.

Acesta a afirmat că lista candidaţiilor MP la alegerile locale din 2016 va fi definitivată pe 16 ianuarie, la Consiliul Naţional, precizând că până în momentul de faţă partidul are candidaţi atât pentru municipiile capitale de judeţ, cât şi pentru celelalte municipii. Potrivit unor reprezentanţi ai MP, Consiliul nu ar lua în discuţie sâmbătă candidatura pentru Capitală.

Fostul preşedinte a mai spus că legislaţia electorală este în continuare restrictivă pentru partidele nou înfiinţate. ''Un partid nou creat are mari dificultăţi să obţină aceste liste de semnături. Într-o comună se cunosc toţi, vor opta, probabil, tot pentru partidele vechi, mari, PNL sau PSD, deci tot pentru USL, pentru a nu îşi crea probleme ştiind că şansele de câştig sunt mai mari pentru PSD sau PNL'', a mai afirmat Băsescu.

Preşedintele MP a reiterat că nu are în vedere o politică de alianţe. ''Vrem să ne menţinem emblema de partid nou. Chiar dacă eu sunt vechi, partidul îşi menţine structura de 80% de oameni care nu au mai făcut politică până acum. Nu avem în vedere preluări nici de la UNPR, nici de PSD, PNL, de la Geoană, nici de la nimeni. Obiectivul nostru nu este să facem nişte alianţe cu care să ajungem la putere. Obiectivul nostru este să construim un partid de 35-45% credibil şi care să poată fi o alternativă la cele două partide care au trecut prin tranziţie, PSD şi PNL. Nu avem ca obiectiv să negociem să dăm câţiva miniştrii'', a mai declarat fostul şef de stat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La harababura care exista astazi, candidatura domnului Basescu are sanse de reusita 99,9999999999 la suta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb