Bătălia pentru averea "Tractorului"

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 mai 2007

Bătălia pentru averea "Tractorului"

Selecţia lichidatorului, contestată în justiţie l Mai multe grupări se luptă pentru împărţirea activelor uzinei braşovene

Demararea procedurii de lichidare a uzinei Tractorul ar putea fi întârziată cu cel puţin trei luni, chiar dacă ieri Casa de Insolvenţă Transilvania din Cluj a preluat oficial atribuţiile de lichidator.

Firma clujeană a fost selectată drept lichidatorul societăţii Tractorul, săptămâna trecută, pe data de 2 mai. AVAS a ales oferta Casei de insolvenţă în urma unei licitaţii la care au mai participat alte şapte firme de specialitate. Numai că trei dintre participanţii la licitaţia pentru desemnarea lichidatorului, respectiv societăţile BNP Consult, Muşat şi Asociaţii- Casa de Insolvenţă şi societatea Maestro contestă modul în care AVAS a gestionat acest proces.

Acum două zile însă, firma care s-a clasat pe locul doi- Maestro SPRL Constanţa- a introdus o contestaţie la Tribunalul Bucureşti, Secţia Comercială, prin care solicită anularea licitaţiei şi obligarea AVAS să încheie contractul de desemnare a lichidatorului cu ocupantul locului doi, adică chiar cu firma Maestro.

Agrearea ANAF, mărul dis­cordiei. Principalul motiv invocat în contestaţia depusă la Tribunal de Maestro se referă la faptul că ofertantul declarat câştigător de către AVAS- Casa de Insolvenţă Transilvania- nu ar fi îndeplinit condiţia imperativă de precalificare la licitaţie, respectiv agrearea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Societatea Maestro acuză AVAS de lipsă de transparenţă în etapa de precalificare: "Menţionăm că documentele de participare, printre care şi agrearea ANAF, pentru ofertanţii admişi nu au fost analizate în prezenţa ofertanţilor. S-a constatat doar existenţa lor fizică în conformitate cu opisul. Niciun participant la licitaţie nu a avut acces la studierea documentelor de precalificare prezentate de către ceilalţi participanţi, acesta fiind atributului co­misiei", se arată în contestaţia de­pusă la Tribunalul Bucureşti.

Procesul de agreare a caselor de lichidare a demarat anul trecut, în baza unui ordin emis de Ministrul Finanţelor Publice. În baza ordinului, ANAF a întocmit o listă a practicienilor în insolvenţă agreaţi pe 15 zone geografice.

După agreerea ANAF a intrat în vigoare şi ordonanţa de urgenţă care a reglementat activitatea precticienilor în insolvenţă, societăţile comerciale de profil transformându-se, în baza noilor reglementări legale, în societăţi civile profesionale, cu sau fără păstrarea denumirii anterioare. Chiar dacă au fost, în prealabil, agreate de ANAF, noilor societăţi civile profesionale nu le-a fost transferată, automat, prin succesiune, această agreere.

AVAS susţine că este tardivă contestaţia.Vicepreşedintele AVAS, Constantin Botez, ne-a confirmat contestaţiile făcute la AVAS de cele trei societăţi, însă susţine că ele sunt tardive: "Condiţia privind agreearea ANAF a fost o condiţie de precalificare, astfel că cei care au dorit să le conteste ar fi trebuit să o facă la acel moment, iar nu după ce s-a încheiat licitaţia". Constantin Botez ne-a mărturist că nu a fost informat că societăţile respective ar fi depus contestaţia şi în Justiţie, precizând că se va informa asupra acestui lucru:"Dacă există astfel de constestaţii atunci trebuie să aşteptăm să vedem ce va decide instanţa, dar, în principiu, este posibil, în cazul în care firmele respective vor avea câştig de cauză, să fie reluat procesul de selecţie a lichidatorului, ceea ce automat va întârzia procedura de lichidare".

Vicepreşedintele AVAS vine şi cu o interpretare asupra condiţiei de precalificare, respectiv agreerea ANAF: "Noi nu am pus condiţia ca lichidatorul să fie neapărat agreat în zona Braşovului, ci să fi fost agreat în oricare zonă, adică să fi trecut de acest filtru ca să avem certitudinea că respectă anumite condiţii". Unul dintre contestatari susţine însă că agreerea ANAF trebuia să fie conform ordinului, care prevede clar zonele geografice în care poate practica aceste activităţi, altfel condiţia ar fi trebuit eliminată de AVAS pe motiv că îşi pierdea utilitatea.

Datorii de sute de milioane de dolari. De ieri activitatea uzinei Tractorul a fost întreruptă, demarând oficial procedura de lichidare. Vicepreşedintele AVAS susţine că sunt mai multe oferte pentru preluarea activelor funcţionale, dar că sarcina vânzării acestora revine în sarcina lichidatorului. Surse din AVAS susţin că pe lângă investitorii deja vehiculaţi în presă- indienii de la Mahindra& Mahindra, compania bucureşteană MYO-SA, fraţii Păunescu şi Gigi Becali, un alt nume important interesat de activele societăţii Tractorul este omul de afaceri braşvean, Ion Nicolae, patronul firmei Prescon, şi cel care a preluat acum trei ani şi controlul asupra parcului induestrial Roman Braşov.

Indienii de la Mahindra au depus anul trecut şi o ofertă de preluare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Tractorul, însă au condiţionat preluarea de ştergerea unor datorii de peste 150 de milioane de euro, dar ajutorul de stat nu a mai fost acordat.

AVAS susţine că scopul lichidării este acela ca activele funcţionale să fie preluate de un investitor care să reia activitatea uzinei, însă nu există o certitudine cu privire la dimeniunea noii afaceri, de după lichidare. Mai mult, tot mai multe voci susţin că ţinta investitorilor nu este preluarea activităţii de producţie a tractoarelor şi a celorlalte utilaje agricole, ci zecile de hectare de teren pe care le deţine uzina în Braşov- adică o megafacere imobiliară în unul din cele mai dinamice oraşe din România.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Mai sa fie!, dupa ce afacerea imobiliara se va ridica pe ruinele uzinei desfiintate ,acolo vor locui miile de muncitori disponibilizati care intre timp s-au recalificat si lucreaza de azi pe maine in puzderia de IMM-ur in plina dezvoltare Unii dintre ei cu spirit mai intreprinzator ,intrezaresc mega afaceri imobiliare in Campia romana rontaind stiKsuri de import

    Mai sa fie!, dupa ce afacerea imobiliara se va ridica pe ruinele uzinei desfiintate ,acolo vor locui miile de muncitori disponibilizati care intre timp s-au recalificat si lucreaza de azi pe maine in puzderia de IMM-ur in plina dezvoltare Unii dintre ei cu spirit mai intreprinzator ,intrezaresc mega afaceri imobiliare in Campia romana rontaind stiKsuri de import

    Exista lichidatori angajati pentru a vinde marile societati de stat . Cistigatorul licitatiei pare sa fie unul dintre ei.Dar de ce nu se respecta legile tarii ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb