BCC a atras de la acţionari 35,6 milioane lei la majorarea de capital

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 ianuarie 2011

Acţionarii "Banca Comercială Carpatica" (BCC) au subscris 56,18% din titlurile emise la majorarea capitalului social, în valoare de 35,67 milioane lei, restul acţiunilor urmând să fie puse în vânzare către alţi investitori.

Acţionarii instituţiei de credit au aprobat, în luna octombrie, majorarea capitalului social cu 63,5 milioane lei, la 342,45 milioane lei, prin aport de numerar, potrivit Mediafax.

Astfel, din cele 635 milioane de titluri noi emise în cadrul operaţiunii au fost subscrise 356,75 milioane de unităţi, iar cele 278,24 milioane de titluri nesubscrise vor putea fi cumpărate de alţi investitori interesaţi, prin intermediul unei oferte de vânzare.

Perioada de derulare a ofertei va fi de zece zile de la data aprobării prospectului de către CNVM, iar alocarea se va face după metoda "primul venit, primul servit". Preţul minim va fi de 0,1001 lei, din care 0, 1 bani va fi prima de emisiune.

Administratorii menţionau în convocatorul AGA că motivul majorării constă în capitalizarea băncii pentru a asigura o rezistenţă mai bună la şocurile macroeconomice şi sistemice şi pentru a susţine liniile de afaceri ale băncii.

Banca este controlată în proporţie de 37,93% de Ilie Carabulea, iar unul dintre partenerii de afaceri ai omului de afaceri, Corneliu Tănase, deţine 10,3% din titluri.

Instituţia a încheiat primele nouă luni cu pierderi de 115,4 milioane lei, faţă de un câştig de 5,85 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul constituirii unor provizioane de 168 milioane lei din cauza deprecierii calităţii portofoliului de credite. Profitul operaţional a avansat de la 14,4 milioane de lei în primele nouă luni ale anului trecut la 52,8 milioane de lei.

Banca estimează că va înregistra în acest an pierderi de 94,63 milioane lei, de 4,4 ori mai mari faţă de rezultatul negativ de anul trecut, de 21,11 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb