BCE îşi asumă şi rolul de planificator al reformelor structurale din Europa?

Cu binecuvântarea Curţii Europene de Justiţie, care a respins acuzaţiile de încălcare a Tratatelor Europene, Banca Centrală Europeană s-a lansat, în ultimii patru ani, pe calea unor experimente monetare fără precedent.

După o primă etapă a relaxării cantitative, în care a cumpărat cu "bani" tipăriţi obligaţiunile guvernelor din zona euro, Mario Draghi a trecut şi la cumpărarea obligaţiunilor emise de companii, dar rezultatul, creşterea inflaţiei, refuză să apară.

În acest context monetar marcat de o profundă iresponsabilitate, oficialii BCE se întrec în apeluri adresate guvernelor pentru angajarea în reforme structurale, fără a se întreba niciun moment dacă politica monetară ultrarelaxată nu reprezintă, cumva, cel mai bun "stimulent" pentru amânarea lor.

Se pare că şi această etapă a trecut. Acum BCE se pregăteşte să intre şi pe "tărâmul magic" al reformelor structurale, conform unei ştiri Bloomberg, unde se arată că "instituţia a creat un grup de lucru pentru evaluarea reformelor economice".

"BCE nu dispune de o expertiză specială în privinţa reformelor structurale, dar poate contribui la dezbatere, deoarece creşterea economică este importantă pentru îndeplinirea mandatului său", a declarat Christian Odendahl, economist-şef la Center for European Reform, pentru Bloomberg.

Şi atunci de ce intră BCE pe acest teren? Doreşte să ajungă planificator unic al zonei euro şi să îndeplinească, astfel, multe dintre obiectivele stabilite în Manifestul Comunist al lui Marx şi Engels?

Iar apoi, în ce măsură poate să creeze un cadru al reformelor structurale, dacă nici măcar obiectivele sale statutare nu au fost atinse, în ciuda prezumţiei de "expertiză" în acest domeniu?

Bloomberg mai scrie că iniţiativa BCE a apărut pe fondul îngrijorărilor referitoare la "temperarea prematură a impulsului pentru reforme apărut în perioada crizei datoriilor".

Dar nu este, oare, BCE responsabilă pentru temperarea elanului reformist, în condiţiile în care a făcut totul pentru păstrarea iluziei solvabilităţii băncilor şi guvernelor, printr-un val monetar fără precedent?

Odată cu anunţul public al noii "iniţiative" a Băncii Centrale Europene vor apărea, mai mult ca sigur, noi acuzaţii de depăşire a mandatului. Dar va fi această "problemă" insurmontabilă? Deloc, deoarece instituţia monetară a zonei euro şi-a depăşit deja atribuţia sa fundamentală, stabilitatea preţurilor, şi a trecut şi la supravegherea bancară, pe lângă faptul că "i-a fost încredinţată şi susţinerea politicilor economice generale ale UE", după cum mai scrie Bloomberg.

Tocmai "lărgirea" cu de la sine putere a domeniilor în care s-a implicat BCE a creat îngrijorare chiar în rândul propriilor membri.

Într-un interviu recent acordat publicaţiilor La Stampa, Le Monde, The Guardian şi Suddeutsche Zeitung, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a declarat că "BCE nu poate rezolva toate problemele", mai ales în condiţiile în care "datoriile sunt prea mari în Europa", iar "dobânzile scăzute reduc şi mai mult disciplina bugetară". Weidmann a mai avertizat că "dacă dobânzile vor creşte, multe dintre aceste datorii se vor dovedi nesustenabile".

Oare chiar cred oficialii BCE că înmânarea unor planuri de reforme structurale guvernelor din zona euro va avea efecte miraculoase?

"Toţi ştim ceea ce trebuie făcut, dar nu ştim cu să fim realeşi după ce o facem", a declarat Jean-Claude Juncker, actualul preşedinte al Comisiei Europene, în 2007. Din acest punct de vedere, situaţia este şi acum cel puţin la fel de gravă la nivelul UE.

Referitor la multiplele atribuţii ale BCE, preşedintele Bundesbank a mai declarat că "banca se confruntă cu un conflict de interese din cauza responsabilităţii sale atât pentru politica monetară cât şi pentru supravegherea bancară", deoarece "o creşterea a dobânzilor va fi dificilă când există bănci, supravegheate de BCE, care se pot prăbuşi ca urmare a acestei decizii".

Din păcate un astfel de conflict de interese se manifestă inclusiv la nivelul Băncii Naţionale a României, iar efectele sale negative s-au văzut în anii de criză şi continuă să se manifeste.

Jens Weidmann a mai precizat că "experienţa crizei ar trebui să ne facă mai modeşti şi mai umili", iar "prognozele trebuie să se limiteze la capacitatea noastră de a controla procesele economice". Oare cum ar arăta un Mario Draghi mai modest şi mai umil?

Mai mult, preşedintele Bundesbank a subliniat şi necesitatea respectării principiului "deciziilor res-ponsabile", adică al "deciziilor care trebuie luate doar în condiţiile în care decidentul răspunde pentru consecinţe", deoarece "criza financiară ne-a arătat că băncile şi guvernele pot transfera prea uşor costurile greşelilor către alţii".

După cum arată declaraţiile sale din presa europeană, Jens Weidmann nu pare să aprobe iniţiativa BCE în ceea ce priveşte reformele structurale, însă opinia sa poate fi trecută uşor cu vederea, similar oricăror altor măsuri de bun simţ, care nu îşi mai găsesc locul în lupta anti-criză din cauza "planificării".

În situaţia puţin probabilă în care guvernele vor accepta măsurile propuse de BCE, deoarece le subminează grav perspectiva realegerii, Uniunea Europeană nu va reuşi decât să finalizeze procesul de transformare într-un lagăr socialist, al cărui viitor nu poate fi decât o dezintegrare "eroică".