BELARUS: Pedepse grele cu închisoarea pentru patru protestatari antiguvernamentali

G.B
Internaţional / 22 decembrie 2021

Pedepse grele cu închisoarea pentru patru protestatari antiguvernamentali

Un tribunal din Belarus a condamnat astăzi patru protestatari antiguvernamentali la pedepse cuprinse între 18 şi 20 de ani de închisoare, pentru terorism şi trafic de arme, unele dintre cele mai aspre sentinţe date până acum împotriva oponenţilor regimului Lukaşenko, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Potrivit agenţiei de presă belaruse BelTa, cei patru indivizi sunt membri ai unui grup anarhist care au dat foc mai multor maşini de poliţie şi au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra unei clădiri administrative din Gomel (vest).

Astfel, Serghei Romanov şi Igor Olinevici au fost condamnaţi la 20 de ani de detenţie, în timp ce Dmitri Rezanovici şi Dmitri Dubovski au fost condamnaţi la 19 şi respectiv 18 ani de închisoare, a anunţat organizaţia belarusă pentru apărarea drepturilor omului Viasna.

Toţi patru au fost arestaţi în octombrie 2020 lângă frontiera între Belarus şi Ucraina.

Audierile s-au desfăşurat cu uşile închise şi nu se ştie deocamdată cum au pledat cei patru.

Organizaţia Viasna nu a precizat dacă condamnaţii au luat parte la ampla mişcare de contestare de anul trecut, menită să-l înlăture de la putere pe Aleksandr Lukaşenko.

Olinevici mai fusese condamnat la opt ani de închisoare în 2011, pentru un atac cu un cocteil Molotov împotriva unor clădiri guvernamentale şi a ambasadei Rusiei la Minsk. El beneficiase de o eliberare condiţionată în cadrul unei amnistii în 2015.

Republica Belarus a redus la tăcere orice formă de contestare după ce s-a confruntat cu manifestaţii de o amploare istorică în vara şi toamna lui 2020, împotriva realegerii controversate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Sute de detractori ai regimului au fost de atunci plasaţi în detenţie şi alte câteva mii au fost constrânşi să ia calea exilului.

Occidentul a impus sancţiuni împotriva Belarus ca urmare a operaţiunilor de reprimare, însă regimul Lukaşenko a continuat să exercite presiuni asupra opozanţilor săi.

Potrivit raportorului special al ONU, Anais Marin, mai mult de 35.000 de oameni au fost arestaţi în mod arbitrar în decursul ultimului an în Belarus, iar temerile privind represaliile au determinat mii de persoane să se refugieze peste hotare.

Săptămâna trecută, un tribunal l-a condamnat pe Serghei Tihanovski, soţul liderei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, la 18 ani de închisoare, pentru organizarea de "tulburări ample", "incitare la ură în societate", "tulburarea ordinii publice" şi "obstrucţionarea Comisiei Electorale".

După campania împotriva lui Lukaşenko, Tihanovskaia a fost forţată de regimul de la Minsk să părăsească ţara. De atunci, ea călătoreşte în întreaga lume pentru a creşte presiunea asupra preşedintelui belarus, fiind primită de liderii occidentali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb