Bernie

E candidatul minorităţii, al unei minorităţi evidente, prestigioase, dar nu atât de influentă numeric pe cât şi-ar fi dorit, respectat şi votat de majoritatea cetăţenilor din comunitatea al cărei lider şi primar a fost de ani buni, promotor al ideii lucrurilor temeinic înfăptuite, al unei noi viziuni în care schimbarea să-l includă şi pe omul de rând, militând pentru reforma revoluţionară a sistemului de educaţie...

Sună cunoscut?

Nu, nu e Klaus Johannis, nu e etnic german, nu se trage din Sibiu; e din Vermont, singurul stat american care a încercat să secesioneze din marele conglomerat nord-american, sigurul stat (din lume?) în care sunt interzise reclamele de orice gen, de neoane clipocitoare, în afara firmei de deasupra unui establishment, nici măcar pe autostradă nu e permisă vreo formă de aţâţare mercantilă care să-ţi înceţoşeze privirea şi să te facă să ratezi spectaculozitatea priveliştilor unui petic de geografie care poate fi descris, fără mişto, ca spaţiu mioritic deal-vale, adică un stat renumit prin oierit, agricultură, brânză, artişti nonconformişti şi multă verdeaţă, Green Mountain State.

Adică Bernard "Bernie" Sanders, un etnic evreu, care şi-a făcut un renume din diminutiv, de democrat revoluţionar, de independent nedependent de vreun partid, dar cumva forţat să se lase andosat de Democraţi pentru că numai aşa americanii de rând îi recunosc statutul de politician veritabil, legitim, deoarece ei cred în sistem, sistem pe care îl vor doar amendat, nu revoluţionat.

Doar că Bernie vorbeşte, enorm. Bine. De tot. America ascultă. Mare parte din ea. Atât de mare încât i se dau şanse reale s-o bată pe Elena... pardon, Hillary Clinton, în bătălia pentru obţinerea candidaturii, a mandatului pentru prezidenţiale, şi chiar mai multe şanse pentru obţinerea voturilor necesare câştigării luptei pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii!

Ce îl deosebeşte pe Bernie (cum strigă toate pancartele celor care l-au aclamat în primul pas al campaniei pentru obţinerea nominalizării demarată pe 26 mai în Burlington, VT) de restul candidaţilor?

În primul rând, doreşte garantarea educaţiei colegiale gratuite prin fonduri obţinute din taxarea acţiunilor puse la vânzare pe Wall Street, ca de altfel şi a altor tranzacţii financiare, aşa-numita taxă Robin Hood.

Pentru sporirea nivelului de trai al celor nevoiaşi insistă pentru creşterea salariului minim la peste 7,25$ pe oră, propune o lege prin care marile băncile ar putea fi desfiinţate, renunţându-se la prevederea prin care "o bancă mare nu poate intra în colaps". "Dacă o instituţie e prea mare pentru a intra în colaps, atunci e prea mare pentru a exista," precizează el.

Militează pentru legalizarea marijuanei, în special a celei medicinale, mândrindu-se cu faptul că nimeni n-a fost arestat pentru uz sau posesie în Burlington atât timp cât a fost el primar.

Se opune cu vehemenţă tratatelor comerciale multinaţionale gen free trade, acestea fiind redactate de liderii marilor corporaţii fără ca oficialii aleşi prin vot popular să fie implicaţi aproape deloc în procesul legislativ.

Insistă să fie acceptat legal conceptul de "încălzire globală" şi adoptat un set de măsuri care să stopeze deteriorarea climei.

Şi critică reacţia Israelului în declanşarea unor acţiuni militare pripite şi bombardarea unor facilităţi ale ONU, fiind primul senator care a refuzat demonstrativ să asiste la discursul lui Netanyahu în Congresul American.

La două săptămâni după anunţarea candidaturii şi-a dublat deja procentajul favorabil şi a strâns mai mulţi bani în primele 24 de ore decât mulţi candidaţi Republicani de top în prima lor zi - adică 4 milioane de dolari, 99,4% din sumă provenind de la cei care au contribuit cu 250$ sau mai puţin.

Aproximativ 200.000 de voluntari s-au înscris să-l ajute în campania de detronare a miliardarilor care au pus stăpânire pe Washington, cum e şi Hillary Clinton, prima pe lista alegătorilor democraţi, care a promis să strângă peste 2,5 miliarde dolari pentru întregul ciclu al alegerilor, un record absolut, depăşind sumele candidaţilor Obama şi Romney, combinate.

Motiv pentru care tot mai multe voci îl sfătuiesc pe Bernie să se lepede de mantia democrată şi să înfrunte fiara ca independent populist, admirator al socialismului suedez, ceea ce ar fi în deplin acord cu ideea necesităţii unei revoluţii politice ca lucrurile să se schimbe într-atât de radical pe cât e necesar. Pe Facebook a început deja beţia pe care am răbdat-o şi noi, aici.

Ne-am cam trezit din beţia asta, încă mai încercăm o mahmureală plăcută, expectativ-angoasată.

Şi Iohannis e un fel de prenume devenit renume. E drept că e doar la primul pas, cam tărăgănat, puţin copleşit de ineditul şi chichiţele funcţiei, uşor speriat de agresivitatea (sic!) gazetarilor, deja înţărcat.

Sper să mă înşel.

Am încercat prin surse prieteneşti-orăşeneşti (fiind sibian) să obţin de la Klaus Iohannis un interviu pentru BURSA, dar mi s-a spus că e rezervat, neîncrezător, păţit. Eu am replicat că Der Spiegel (Oglinda, în lb. germană) nu e cea mai bună tribună pentru un preşedinte al României, vorbind şi oglindindu-se de fapt cu spatele la noi, supărat.

Cred că aici greşeşte eroul de pe Facebook, popularul nepopularilor, dacă e adevărată această "scurgere" de imagine. Ceea ce ar însemna că faimosul Peter Principle (Principiul lui Peter) chiar funcţionează, adică entităţile unei structuri ierarhice tind să fie promovate pas cu pas până la ultimul nivel, maxim, cel al propriei incompetenţe.

Poate mă înşel, sper, poate chiar trece printr-o fază esoterică de acumulări cantitative, tăcut dar alert, gata să surprindă cu un salt calitativ.

Aşa că m-am reorientat, ca tot românul. Încerc să-i iau un interviu lui Bernie Sanders. Aştept.