BILANŢUL ULTIMELOR DOUĂ SĂPTĂMÂNI PE PIAŢA MUNCII: Numărul total de joburi disponibile e cu 19% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021

Companii / 10 martie 2022

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Din data de 24 februarie până în prezent, pe platforma de recrutare eJobs.ro au fost publicate peste 15.000 de oportunităţi de angajare, se arată într-un comunicat de presă. Deşi în uşoară scădere faţă de perioada similară, din cauza contextului geopolitic, numărul total de joburi se menţine cu 19% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut şi peste nivelul din 2020. În acelaşi timp, în ultimele două săptămâni, se observă o creştere şi în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă remote de la 5%, cât erau în perioada anterioară, la 7,7% din numărul total de joburi, potrivit datelor eJobs România, liderul pieţei de recrutare din România.

"Venim după doi ani dificili, în care majoritatea companiilor şi candidaţilor s-au adaptat la noile condiţii de lucru remote. În contextul ridicării tuturor restricţiilor, tot mai mulţi angajatori doresc să-şi aducă echipele la sedii, măcar pentru câteva zile pe săptămână. Cu toate acestea, creşterea numărului de locuri de muncă din ultimele două săptămâni ne spune că sunt tot mai mulţi angajatori care înţeleg că nevoia de flexibilitate a angajaţilor nu dispare odată cu restricţiile, ci rămâne cât se poate de reală. Însă, cu siguranţă, revenirea la munca de birou şi continuarea în sistem hibrid se vor accentua tot mai mult în perioada următoare. Angajările pe toate domeniile şi industriile vor continua, chiar şi în contextul incert în care ne aflăm, căci nevoia acută de personal rămâne o constantă pe piaţa muncii", a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit comunicatului, principalele oraşe cu cele mai multe joburi noi rămân Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi. Acestea au totalizat peste 10.000 de locuri de muncă noi publicate în ultimele două săptămâni. De asemenea, după o perioadă lungă de timp, primele trei oraşe de provincie, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, nu mai reuşesc nici să depăşească, nici să egaleze oferta de joburi din Capitală.

Cele mai active domenii din punctul de vedere al recrutărilor în ultimele două săptămâni sunt Retail, Prestări Servicii, Call Center/BPO, IT&C şi Industria alimentară. În ciuda incertitudinii cauzate de contextul actual, planurile de recrutare ale companiilor rămân în picioare, ţinând cont de nevoia tot mai mare de angajaţi, care inclusiv în ultimii doi ani a fost constantă pentru aceste domenii şi nu numai.

În ceea ce priveşte dorinţa candidaţilor de a-şi găsi un loc de muncă, aceasta este la cote înalte chiar şi în acest moment, când piaţa e în continuare favorabilă lor ca urmare a puternicului deficit de talente resimţit pe toate palierele. De la începutul acestui an până în prezent, românii au depus peste 2,2 milioane de candidaturi pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România. Doar în ultimele 2 săptămâni s-au înregistrat peste 410.000 de aplicări, în ciuda incertitudinii generate de contextul actual, notează sursa citată.

''Dacă e să ne uităm la apetenţa românilor pentru joburile remote, trendul rămâne unul ascendent: tot mai mulţi angajaţi caută locuri de muncă flexibile, care să le permită să lucreze de acasă. Procentul de aplicări pentru joburile remote din ultimele două săptămâni este de 11,9%. În perioada anterioară, acesta era 10,9%, iar, în 2021, 9,5% dintre aplicări erau pentru locuri de muncă remote, în timp ce în acelaşi interval din 2020, 24 februarie-9 martie, doar 1,7% dintre candidaturi vizau joburile pe care le puteai face de acasă'', se menţionează în comunicat.

Din punctul de vedere al interesului românilor pentru joburile în afară, acesta rămâne unul scăzut. Aplicările din ultimele două săptămâni pentru locurile de muncă din străinătate sunt la acelaşi nivel cu perioada anterioară, respectiv 1,7% din oferta totală de joburi. Totuşi, observăm o uşoară creştere faţă de 24 februarie-9 martie 2021 (când aplicările internaţionale erau la 1,2%), însă sunt în continuare sub nivelul anterior declanşării pandemiei: în aceeaşi perioadă din 2020, 2,2% dintre aplicări mergeau către joburile din afară.

"În acest moment piaţa muncii funcţionează la intensitate normală pentru că nevoia acută de talente nu poate fi pusă pe pauză. Angajatorii îşi continuă procesele de recrutare, iar candidaţii continuă să fie, în cele mai multe domenii, greu de convins şi de fidelizat. E nevoie deci să fim în continuare cât se poate de creativi şi de agili şi să găsim soluţii noi, care să răspundă nevoilor momentului", mai spune Bogdan Badea.

În acest moment, peste 35.000 de locuri de muncă pentru România şi străinătate sunt disponibile pe platforma de recrutare eJobs.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb