BIRCHALL:  "Intrarea în vigoare a acordurilor UE-R.Moldova şi UE-Georgia, încununare a eforturilor acestor state"

Laura Boico
Politică / 1 iulie 2016

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, salută intrarea oficială în vigoare, începând cu 1 iulie, a Acordurilor de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi cele două ţări din fostul bloc estic, Republica Moldova şi Georgia, de cealaltă parte, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Consider că este un moment de referinţă pentru parcursul european şi euro-atlantic al celor două state, care marchează oficializarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova şi a Acordului de Asociere UE-Georgia, semnate pe 27 iunie 2014. Momentul vine în completarea aplicării provizorii a Acordurilor privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) cu cele două state, începând cu 1 noiembrie 2014, şi marchează în primul rând o încununare a eforturilor întreprinse de statele şi popoarele moldovean şi georgian în parcursul lor european", a afirmat Ana Birchall, conform sursei citate.

Ea menţionează că în egală măsură apreciază "acest moment din perspectiva recunoaşterii pe care autorităţile europene o manifestă, în acest fel, pentru eforturile întreprinse de cele două state în procesul de reforme şi de integrare europeană".

"Pentru România, intrarea în vigoare a celor două Acorduri de Asociere reprezintă un pas important în parcursul european al celor două state prietene, parcurs pe care eu îl doresc a fi ireversibil. (...) România a fost şi va rămâne un susţinător activ al procesului de reforme, al integrării europene şi euro-atlantice a Georgiei şi Moldovei şi al politicii de extindere a UE deopotrivă. În acelaşi timp, cred că tocmai datorită acestui moment plin de semnificaţie procesul de reforme democratice şi pro-europene din Georgia şi Republica Moldova trebuie să continue, printr-un efort comun atât la nivelul oficialităţilor celor două state, cât şi în ce priveşte popoarele moldovean şi georgian'', a adăugat Birchall.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb