Bit Soft, compania care dezvoltă şi distribuie soluţii end-to-end integrate pentru industria ospitalităţii, a încheiat cu succes plasamentul privat de obligaţiuni prin care a atras 1,5 milioane euro, cu scadenţă în 2025 la o dobândă de 5,5%. Obligaţiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) de la Bursa de Valori Bucureşti. Bit Soft este primul business de software dedicat industriei HoReCa care listează obligaţiuni pe piaţa AeRO a BVB, conform unui comunicat remis redacţiei.
Operaţiunea a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar şi Consultant Autorizat.
În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 15.000 de obligaţiuni negarantate şi neconvertibile în acţiuni, cu o valoare nominală totală de 1,5 milioane euro, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 investitori şi investitorilor calificaţi. Plasamentul a fost închis anticipat, fiind înregistrate subscrieri totale de 2,6 milioane euro la o dobândă de 5,5%, reprezentând unul din cele mai mici costuri de finanţare obţinute la oferte de obligaţiuni similare. La plasament au subscris peste 90 de investitori, atât persoane fizice, cât şi juridice.
"Parteneriatul strategic cu BT Capital Partners este începutul unei noi etape pentru compania Bit Soft. Ne pregătim de extinderea în noi pieţe, iar infuzia de capital adusă prin intermediul emisiunii de obligaţiuni ne asigură fundamentul necesar pentru îndeplinirea cu succes a strategiei pe termen mediu şi lung. Suntem onoraţi să colaborăm cu BT Capital Partners şi suntem convinşi că va fi un parteneriat benefic", afirmă Bogdan Stanciu, Director General şi fondator Bit Soft.
Echipa de proiect a BT Capital Partners a fost formată din Daniela Secară (Director General), Nina Pîrvu (Managing Director), Alexandru Vlaicu (Manager) şi Bogdan Baldovin (Associate).
"Închiderea cu succes a plasamentului privat de obligaţiuni reprezintă un prim pas important pe piaţa de capital pentru Bit Soft, oferind companiei fondurile necesare atât pentru accelerarea expansiunii internaţionale, cât şi pentru susţinerea eforturilor de dezvoltare a soluţiilor proprii, care s-au dovedit a fi un ajutor important în etapa de reinventare prin digitalizare a restaurantelor, trend declanşat de pandemie. Ne bucurăm că am avut ocazia să fim alături de Bit Soft în acest proiect şi le mulţumim pentru încrederea acordată", declară Daniela Secară, Director General, BT Capital Partners.
Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea obligaţiunilor la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti. Bit Soft îşi propune ca prima zi de tranzacţionare să aibă loc în decurs de o lună, iar simbolul este BIT25E.
Fondurile obţinute din listarea obligaţiunilor vor fi folosite pentru finanţarea strategiei de dezvoltare accelerată a emitentului, în speţă achiziţia unui grup de companii care desfăşoară o activitate similară cu cea a emitentului în Franţa şi Maroc.
Cu o experienţă de peste 27 de ani în industria ospitalităţii, Bit Soft dezvoltă şi distribuie soluţii end-to-end integrate pentru hoteluri, restaurante şi centre spa & wellness, fiind prezentă în 3 pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est, şi anume: România, Bulgaria şi Ungaria. Pentru industria hotelieră, Bit Soft distribuie şi implementează soluţii software dezvoltate de către Oracle şi Protel, doi dintre cei mai importanţi dezvoltatori de software-uri hoteliere din lume. Pentru restaurante şi cafenele, compania oferă atât soluţii ce aparţin de Oracle, cât si propriile soluţii dezvoltate intern, iar pentru centrele spa&wellness, compania oferă un software dezvoltat de TAC, o companie din Austria specializată pe industria de spa&wellness, destinat rezervărilor şi gestionării clienţilor.
În ultimii ani, BT Capital Partners a asistat o serie de companii antreprenoriale de renume în drumul lor către piaţa de capital: Clinicile Dentare Dr. Leahu (obligaţiuni, 10 milioane lei, 2019), Vivre Deco (obligaţiuni, 3,5 milioane euro, 2020), Lăptăria cu Caimac (obligaţiuni, 3 milioane euro, 2020 şi acţiuni, 19,4 milioane lei, 2021), Simtel Team (acţiuni, 13,7 milioane lei, 2021), SelfPay (obligatiuni, 3 milioane euro, 2021), iar cel mai recent, Bit Soft.