Braşovenii păgubiţi la Credit Europe Bank şi-au recuperat banii

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 septembrie 2010

Toate cele 71 de persoane care au reclamat că le-au dispărut banii pe care îi aveau în conturi deschise la sucursala din Braşov a Credit Europe Bank şi-au recuperat banii, a anunţat, ieri, directorul coordonator al Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorului Braşov (CJPC), Ionel Spătaru.

"Toate cele 71 de reclamaţii primite la CJPC au fost rezolvate, ultima plată fiind făcută chiar astăzi (joi -n.r.). Din punctul nostru de vedere, am avut o comunicare bună cu banca, iar oamenii au primit sumele de bani reclamate. Cele 71 de reclamaţii erau pentru o sumă totală de aproximativ 2,5 milioane de euro. Păgubiţii au primit banii pe care îi aveau iniţial în conturi, urmând ca până la sfârşitul lunii septembrie să primească şi dobânzile aferente pentru sumele res-pective. Au fost şi trei cazuri în care oamenii au primit mai mulţi bani decât aveau în realitate în cont, asta pentru că se făceau diverse operaţiuni pe mai multe conturi, fără ştirea clientului. Ei vor fi nevoiţi să returneze banii primiţi în plus, în total în jur de 10.000 de lei", a spus Spătaru.

De asemenea, sucursala Braşov a Credit Europe Bank a primit din partea CJPC şase amenzi a câte 50.000 lei, două fiind deja contestate de bancă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb