BRD a lansat astăzi plăţile instant

S.B.
Bănci-Asigurări / 12 septembrie 2022

BRD a lansat astăzi plăţile instant

Începând de astăzi, BRD furnizează clienţilor proprii Plăţi Instant - serviciul de plăţi interbancare disponibil 24/7/365, cu executarea instantanee a plăţilor.

Comunitatea băncilor care oferă Plăţi Instant a crescut, BRD alăturându-se Băncii Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank, Băncii Comerciale Române, Patria Bank, Vista Bank şi Raiffeisen Bank - bănci care au demonstrat un puternic spirit inovator şi doresc să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor proprii.

Atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, instituţiile financiare au obţinut o serie de avantaje competitive şi de imagine prin adoptarea plăţilor instant. Astfel, capitalul de imagine a crescut, atât în rândul consumatorilor existenţi de servicii de plăţi, cât şi în rândul generaţiei tinere, noua utilizatoare a acestor servicii - urmare a înclinaţiei naturale de a folosi tehnologie performantă.

"Prin lansarea serviciului de plăţi instant, BRD face astăzi încă un pas înainte pe drumul unui customer journey complet digitalizat şi adaptat la ritmul vieţii de zi cu zi a clienţilor noştri, cu o evoluţie calitativă importantă privind rapiditatea uneia dintre cele mai importante categorii de operaţiuni bancare: plăţile. Ne îndeplinim astfel încă o promisiune faţă de clienţii noştri, după o evoluţie care cuprinde, între altele, deschiderea la distanţă a conturilor, tokenizarea cardurilor prin Apple şi Google Pay sau procesul de creditare digitală 100% la distanţă. De asemenea, lansarea acestui nou serviciu marchează încă o etapă în procesul de maturizare a platformei YOU BRD", a declarat François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale.

"Apreciem colaborarea de succes cu BRD Societe Generale, a cărei participare la infrastructura centrală pentru Plăţi Instant aduce un plus considerabil, prin potenţialul important al băncii de a extinde aria de acoperire şi propagare a serviciului. BRD se alătură de acum unei familii europene de servicii bancare digitale de cel mai înalt nivel, în folosul clienţilor băncii, aceştia urmând să transforme plăţile instant într-un instrument indispensabil în viaţa de zi cu zi. În context general, considerând evoluţia industriei de plăţi europene şi globale din ultima perioadă, adoptarea generalizată a standardului instant pentru plăţile de retail se dovedeşte o certitudine. Efectele acestei tendinţe se fac simţite şi la noi în ţară şi dorim ca, împreună cu membrii comunităţii financiare, să oferim servicii cu valoare adăugată, aşa cum sunt plăţile instant, tuturor consumatorilor de servicii financiare din România", a declarat Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.

Confortul în utilizare, caracterul instant de transmitere a fondurilor între conturile aflate la două bănci diferite, alături de accesul 24/7/365 la acest serviciu, sunt atribute definitorii pentru utilizatorii finali. Pe lângă acestea, standardul de securitate şi siguranţă oferit de bănci şi TRANSFOND se situează la cote maxime.

În perioada aprilie 2019 - august 2022, serviciul Plăţi Instant în lei a funcţionat la întreaga sa capacitate, înregistrând o disponibilitate totală de peste 99,9%. Din punct de vedere al volumelor de plăţi, serviciul a procesat în primul semestru al acestui an de peste patru ori mai multe tranzacţii decât în perioada similară a anului trecut, iar tendinţa este una de permanentă creştere. Efectul de reţea amplifică adresabilitatea serviciului, odată cu înrolarea unei noi instituţii financiare, ajungându-se ca orice deţinător de cont să aibă posibilitatea de a plăti instant.

Durata unui transfer instant este de maximum 10 secunde între cele două conturi - aparţinând unor bănci diferite, conform regulilor schemei de plată. În practică, durata reală a transferului între bănci se încadrează în circa 4 secunde. Serviciul este oferit persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare de cont bancar iar valoarea individuală a unei plăţi instant se situează sub 50.000 lei. Singura condiţie care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de plăţile instant este ca serviciul să fie oferit de către băncile celor doi participanţi la procesul de plată.

Proiectul a fost gestionat în cadrul Tribului de plăţi, cu o metodologie de lucru agile, ce a permis echipei să livreze un produs calitativ în cel mai scurt timp posibil.

În cadrul implementării proiectului, BRD Groupe Societe Generale a colaborat cu compania Montran, dezvoltatorul sistemului de plăţi instant administrat şi operat în România de către TRANSFOND.

Nivelul de performanţă al plăţilor instant trasează deja noul standard în lumea plăţilor, iar abilitatea acestora de a înlocui pe deplin numerarul ca mijloc de plată va fi percepută cu siguranţă de către toţi cei implicaţi. Capacitatea plăţilor instant de a substitui total plăţile cu numerar este dată de caracteristica primelor de a asigura instantaneu transferul de fonduri de la plătitor la încasator, între conturile acestora deschise la prestatorii de servicii de plăţi (fie bănci, fie fintech-uri, ori alte categorii recunoscute juridic şi autorizate să presteze servicii de plată).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb