BRD ar putea afişa o scădere cu 24% a profitului net în semestrul I, la 390 milioane lei

(N.I.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 iulie 2009

BRD ar putea afişa o scădere cu 24% a profitului net în semestrul I, la 390 milioane lei

BRD-Groupe Societe Generale, a doua bancă de pe piaţa românească, ar putea raporta pentru prima jumătate a acestui an un profit net de 390 milioane lei (92,2 milioane euro), în scădere cu 24% faţă de acelaşi interval din 2008, arată un sondaj realizat de Reuters în rândul a şapte case de brokeraj, citat de NewsIn.

Estimările privind profitul net al BRD din primul semestru au fost cuprinse între 333 şi 415 milioane lei, media fiind de 390 milioane lei.

În prima jumătate a anului trecut, banca a obţinut un profit net de 515 milioane lei.

Subsidiara românească a grupului francez Societe Generale a obţinut în primul trimestru din acest an un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de intervalul similar din 2008, pe fondul creşterii de peste trei ori a provizioanelor. Totuşi, rezultatul a fost peste estimările analiştilor, care anticipau diminuarea câştigurilor cu circa 40%.

În privinţa activelor, doar cinci brokeri au furnizat estimări, cuprinse între 50,386 şi 51,146 miliarde lei, media fiind de 50,93 miliarde lei.

Profitul brut semestrial al băncii a fost estimat între 405 şi 509 milioane lei.

BRD îşi va publica rezultatele financiare luni, 3 august. Banca este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 7,25 miliarde lei (1,7 miliarde euro), la preţul de închidere de joi, de 10,40 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb