BREXIT:  Comisia Europeană (CE) a înrăutăţit perspectiva de creştere a zonei euro şi a Marii Britanii

Laura Boico
Internaţional / 12 iulie 2016

Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană (Brexit) ar putea reduce creşterea economică a zonei euro cu 0,2 - 0,5% în 2017, dar impactul asupra Regatului Unit ar putea fi mai accentuat, a precizat comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmit DPA şi Reuters.

Impactul cumulat asupra PIB-ului Marii Britanii va fi între 1 şi 2,5% în 2017. Anterior Comisia Europeană (CE) estimase o creştere a economiei britanice de 1,8% anul acesta şi de 1,9% anul viitor şi un avans al zonei euro de 1,6% în 2016 şi de 1,8% în 2017.

Şi BCE a avertizat că Brexitul va reduce creşterea economiei zonei euro cu 0,3%, până la 0,5%, în următorii trei ani.

Incertitudinile provocate de Brexit au determinat şi Fondul Monetar Internaţional să înrăutăţească perspectiva de creştere a zonei euro la 1,6% pentru anul acesta, 1,4% în 2017 şi 1,6% în 2018.

Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe pieţele financiare şi a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb